/ Bio & Sanatate / Apa naturalǎ: gust, miros, culoare

Apa naturalǎ: gust, miros, culoare

gust miros culoare apa naturala
Ana Drobot on 28/06/2016 - 4:23 pm in Bio & Sanatate

O apǎ naturalǎ nu este chimic purǎ, ea poate fi definitǎ ca o soluţie a diferitelor substanţe solide, lichide şi gazoase. Cea mai curatǎ apǎ naturalǎ este consideratǎ cea meteoricǎ, apa din ploi, din zapadǎ, dar şi aceastǎ apǎ în timpul trecerii prin straturile atmosferice se încarcǎ cu gaze şi substanţe (oxigen, azot, dioxid de carbon, amoniac, hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, trioxid de sulf, anumite substanţe organice).

Odatǎ cǎzutǎ pe suprafaţa pǎmântului, apa şiroieşte şi se infiltreazǎ, dizolvând şi cedând elemente într-un continuu schimb cu rocile. Astfel, compoziţia chimicǎ a apelor naturale depinde de chimismul formaţiunilor geologice.

Mirosul şi gustul. Una din principalele folosinţe ale apelor naturale (de suprafaţǎ sau subterane) este de a fi consumate de om şi de animale, ca aliment şi în scop igienico-sanitar, gospodǎresc. Pentru a îndeplini aceste folosinţe, apa trebuie sǎ fie în primul rând acceptatǎ de simţurile olfactive.

Determinǎrile caracteristicilor organoleptice apeleazǎ încǎ la forme ale sensibilitǎţii, ca cel olfactiv şi gustativ. Excitaţia olfactivǎ este provocatǎ de acţiunea moleculelor substanţelor ce au proprietatea de a volatiliza, acţionând asupra nervului olfactiv.

Gustul reprezintǎ o modalitate de recepţie a proprietǎţilor chimice ale substanţelor solubile în apǎ, cu care organismul vine în contact. Mirosul apei se datoreazǎ substanţelor organice şi anorganice, algelor vii şi în descompunere (miros de origine biogenǎ), care secretǎ unele uleiuri volatile, compuşilor cu sulf (hidrogen sulfurat şi sulfuri), substanţelor fenolice existente în apǎ, algelor albastre şi diatomeelor.

Alge producǎtoare de miros: Anabaena, Anacystis, Oscilatoria, Eudorina, Dinobrion.
Exemplu:

  • Miros de peşte: specii de diatomee, alge verzi, protozoare.
  • Miros de pǎmânt sau iarbǎ: alge albastre sau verzi.
  • Miros aromatic: specii de diatomee sau protozoare.

Bacteriile caracteristice sulfului sau fierului imprimǎ apei miros cadaveric; hidrogenul sulfurat imprimǎ miros de ou stricat, mlaştinǎ sau mucegai (la concentraţii foate mici), clorfenolii imprimǎ miros farmaceutic.

Gustul apei reprezintǎ o modalitate de percepţie a proprietǎţilor chimice ale substanţelor solubile în apa cu care organismul vine în contact. Aprecierea gustului se face numai la apele considerate potabile, excluzând pericolul unei contaminǎri bacteriologice. De obicei, la o probǎ de apǎ se determinǎ mai întâi mirosul şi apoi gustul, dacǎ este cazul.

Culoarea apei. Dupǎ cauzele care determinǎ apariţia culorii în apele naturale, culoarea poate fi clasificatǎ în:
- culoare naturalǎ;
- culoare artificialǎ.

Culoarea naturalǎ se datoreazǎ contactului apei cu diverse tipuri de sol, care determinǎ introducerea ionilor de fier, mangan, acizi humici în stare coloidalǎ sau datoritǎ contactului apei cu diferite materiale de origine vegetalǎ (lemn, plante) în diferite stadii de descompunere.

Culoarea galben-verzuie se datoreazǎ prezenţei organismelor planctonice, în special algelor. Culoarea brun-roşiaticǎ se datoreazǎ descompunerii ligninei, sǎrurilor de fier ale acizilor humici.

O altǎ clasificare a culorii apei este:
- culoare aparentǎ;
- culoare realǎ.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->