/ Diverse / Despre lămâie şi foloasele ei mai puţin cunoscute

Despre lămâie şi foloasele ei mai puţin cunoscute

detoxifierea cu lamaie
Dumitrescu Madalina on 20/03/2014 - 10:43 pm in Diverse

Unul dintre cele mai populare citrice din lume – lămâia –  se bucură de o îndelungă şi variată utilizare nu numai în domeniul gastronomic, dar şi în alte activităţi zilnice. Dintre acele întrebuinţări mai puţin cunoscute şi care nu au o directă legătură cu gastronomia, ci mai mult cu igiena şi sănătatea, le vom menţiona pe următoarele.

Cea mai la îndemână utilizare a lămâii este aceea de tratament non-medicamentos în cazul răcelilor, febrei şi frisoanelor, afecţiuni care sunt eliminate datorită vitaminei C, dar şi predispoziţiei sucului / ceaiului cu lămâie de eliminarea a bolii prin tranpiraţie.

Consumul de lămâie ajută la menţinerea nivelului optim al colesterolului, la întărirea vaselor de sânge şi la scăderea presiunii arteriale. Consumul în exces totuşi poate determina dezechilibre care implică slăbirea inimii.

Dieta pe bază de lămâie poate ajuta la scăderea în greutate, pentru că dă senzaţia de saţietate şi reduce pofta de dulce (previne diabetul), este un diuretic natural, eliminând apa în exces din corp şi totodată reglează pH-ul organismului.

În ceea ce priveşte ficatul şi rinichii, detoxifierea acestora constă în însăşi una din proprietăţile lămâii, mai exact în gustul acrişor al acestei. Consumul zilnic de suc proaspăt de lămâie va da celor două organe o senzaţie de lejeritate şi o capacitate de procesare mai eficientă, discomforturile şi durerile caracteristice fiind ameliorate.

Alte afecţiuni care pot fi ameliorate prin consumul de suc de lămâie (cald sau rece) sunt: sindromul pre-menstrual, boli inflamatorii, reglarea indigestiei sau constipaţiei, artrită sau reumatism, respectiv combaterea viermilor intestinali.

La capitolui produse de întreţinere şi îngrijire, lămâia este fruntaşă. Aplicată pe piele, lămâia reduce durerile cauzate de arsurile solare, reduce apariţia varicelor prin aplicarea sub formă de ulei în şedinţe de masaj, ajută la curăţarea şi luminarea feţei (datorită vitaminei C), reparând ţesuturile feţei şi prevenind apariţia ridurilor. De asemenea, în problemele orale, lămâia ajută la ameliorarea durerilor dentare, a sângerărilor gingiilor, dar şi la îmbunătăţirea calităţii respiraţiei.

Lămâia poate fi folosită în tratamentul călcâielor uscate şi crăpate, mai ales în perioada de tranziţie iarnă-primăvară. Una dintre metode constă în supunerea picioarelor unei băi calde cu mixtură de suc de la 2-3 lămâi, câteva linguri de ulei de măsline şi un sfert de cană de lapte. Acest tratament este benefic exfolierii pielii moarte de pe călcâie. O altă soluţie este curăţarea cu un amestec de zahăr brun, ulei de măsline şi suc de lămâie. Ambele metode, pe lângă efectul instantaneu de curăţare, au ca avantaj înlăturarea oricărui miros neplăcut datorat încălţămintei sau pielii moarte.

Pentru că vorbim de tratamente faciale, lămâia şi-a dovedit eficienţa şi în lupta cu coşurile / acneea. Curăţarea feţei cu suc de lămâie reduce inflamarea coşurilor, previne apariţia altora prin curăţarea porilor şi reglează nivelul de strălucire al feţei. Cea mai eficientă metodă este cea a folosirii unei jumătăţi de lămâie ca scrub.

Combinaţiile de suc de lămâie cu diverse uleiuri aromate scad apariţia mătreţii, menţin scalpul curat şi poate avea ca efect secundar deschiderea tonului părului (deci se utilizează cu atenţei în funcţie de culoarea şi preferinţele fiecărei persoane).

Lămâia combate în mod natural petele dinţilor, efectul cel mai rapid avându-l în combinaţie cu bicarbonatul de sodiu. Un amestec proporţional din cele două ingrediente aplicat pe dinţi şi lăsat să acţioneze nu mai mult de 45 de secunde va rezulta un efect apropiat cu cel al tratamentelor chimice costisitoare.

Mirosul de lămâie are un efect pozitiv în stimularea capacităţii de concentrare, de aceea este recomandat, mai ales unde lucrăm sa avem la îndemână puţin balsam de unei esenţial de lămâie. Acesta dă organismului o stare de calm şi concentrare, eliminând distragerea atenţiei.

Şi, nu în ultimul rând, lămâia poate fi folosită pentru lupta împotriva insectelor, ca alternativă non-toxică la produsele chimice din comerţ. Pentru aceasta este suficientă o combinaţie de ulei esenţial de lămâie, cu ulei de floarea soarelui sau de măsline şi ceva alcool etilic, toate amestecate bine şi pulverizate în zonele-problemă.

Fie că este vorba de preparatul mâncărurilor şi băuturilor, fie că vorbim de suplimente alimentare sau de îngrijire a organelor interne, de alternative de îngrijire corporală prietenoase cu pielea sau de metode de combatere a paraziţilor, lămâia trebuie să fie nelipsită din bucătăria oricărei gospodine „bio”.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->