/ Celebritati / Iolanda Balaş-Söter, La fenomenale romena!

Iolanda Balaş-Söter, La fenomenale romena!

Iolanda Balaș
Ana Drobot on 29/06/2016 - 10:36 pm in Celebritati

 … S-a nǎscut la Timişoara, la 12 decembrie 1936. Suplǎ, înaltǎ şi sprintenǎ, se juca mai mult de-a sportul decât cu pǎpuşile. Îi plǎcea sǎ se trezeascǎ dis-de-dimineaţǎ şi sǎ alerge prin roua cǎzutǎ peste noapte în curtea casei pǎrinteşti şi ar fi fost gata sǎ-şi facǎ cu mâna ei un mini-stadion! N-a fost însǎ nevoie! La 12 ani, dupǎ o sǎriturǎ de 1,28 m, mǎsuratǎ cu… centimetrul de croitorie al mamei, vecina Iolandei, nimeni alta decât Luiza Ernst-Lupşa, multiplǎ campioanǎ de atletism a României, o duce pentru prima datǎ la stadion, la Electrice, sfǎtuind-o sǎ se apuce de sǎritura în lungime.

Ioli a privit atunci, câteva momente, visǎtoare groapa de sǎrituri, apoi şi-a ridicat ochii albaştri spre înaltul cerului, murmurând: Voi azura! Voi fi o pasǎre! Voi pluti spre înǎlţimi şi le voi cuceri! Şi s-a apucat de antrenamente cu dragostea copilului pǎtimaş în tot ceea ce îi place.

Era în 1948 şi Ioli n-avea de unde sǎ ştie cǎ – timp de 13 ani – va urca necontenit, neavând nici mǎcar un an în care sǎ stagneze! 13 ani, din centimetru în centimetru, din record în record, din titlu în titlu, o carIerǎ de-a dreptul fantasticǎ!

1948 – 1,28 m

1955 – 1,70 m

1949 – 1,35 m

1956 – 1,75 m

1950 – 1,40 m

1957 – 1,76 m

1951 – 1,51 m

1958 – 1,83 m

1952 – 1,53 m

1959 – 1,84 m

1953 – 1,60 m

1960 – 1,86 m

1954 – 1,65 m

1961 – 1,91 m

1956 a fost anul Jocurilor Olimpice de la Melbourne.

La 14 iulie 1956, la Bucureşti, Ioli a sǎrit 1,75 m, noul record al lumii. El va rezista 5 luni. La Olimpiadǎ Ioli a reuşit 1,67 m, din a doua încercare, rezultat cu care s-a clasat pe locul V. Noul record al lumii, 1,76 m, a fost stabilit de americanca Mildreth Mc. Daniels. Aşadar, debutul olimpic al Iolandei Balaş s-a soldat cu o dublǎ decepţie: ratarea medaliei pe care şi-o propusese şi deposedarea de recordul lumii!

Din 30 ianuarie 1958 reia antrenamentele, având ca punct de plecare schimbarea stilului sǎriturii. La propunerea antrenorului, Ioli renunţǎ la foarfeca folositǎ pânǎ atunci, preluând rostogolirea ventralǎ, cu care Mc. Daniels cucerise titlul olimpic. La 14 octombrie 1958 Iolanda Balaş egaleazǎ recordul lumii, realizând, tot la Bucureşti, 1,76 m. La numai 6 luni realizeazǎ 1,78 m (7 iunie), urmat de 1,80 m la 22 iunie, 1,81 la 31 iulie 1958 şi 1,83 la 4 octombrie la Bucureşti.

Pentru urmǎtorul centimetru va fi necesar un an întreg, Iolanda Balaş reuşind 1,84 m abia la 21 septembrie 1959, cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Roma. La Campionatele europene de la Stockolm sare doar 1,77 m şi cucereşte titlul european.

8 septembrie 1960. Ioli sare peste ştacheta înǎlţatǎ la 1,85 m şi devine campioanǎ olimpicǎ.

La 18 iunie 1961, la Varşovia sare 1,88 m, iar la 8 iulie 1961 la Budapesta 1,90 m. Suita incredibilǎ a anului 1961 culmineazǎ la Sofia cu 1,91 m. Aceasta va fi cea mai bunǎ performanţǎ a carierei atletei.

1962 îi aduce un nou titlu de campioanǎ a Europei (1,83 m la Belgrad), al şaselea titlu balcanic consecutiv (1,84 m).

1963 o gǎseşte pe Ioli în aceeaşi formǎ bunǎ, iar performanţa de 1,88 m, chiar dacǎ se aflǎ la 3 centimetri de recordul mondial, rǎmâne în continuare inaccesibilǎ celorlalte sǎritoare din lume.

1964, anul Jocurilor Olimpice de la Tokio îi aduce o nouǎ medalie de aur pentru o sǎriturǎ de 1,90 m.

Anii post-olimpici, frǎmântǎrile campioanei şi cauzele retragerii le povesteşte ea însǎşi:

Condiţia vedetei nu e uşoarǎ. Ea trebuie sǎ-şi cenzureze în permanenţǎ atitudinea, vorbele, modul de viaţǎ. Am suportat celebritatea ca pe un rǎu necesar, strǎduindu-mǎ sǎ fiu mereu la înǎlţimea pretenţiilor. Dar nu acesta a fost lucrul cel mai greu. Mai greu a fost cǎ sumedenia de antrenamente şi concursuri pe o pistǎ de zgurǎ şi beton – compoziţie îmbunǎtǎţitǎ, care îmi dǎdea elasticitate, datoritǎ duritǎţii materialului – mi-am produs, progresiv, o mulţime de microtraumatisme neglijabile, care au culminat cu inflamarea tendonului lui Ahile.

Am început sǎ fac infiltraţii cu hidrocortizon, pentru tratarea tendonului calcifiat, dar turneul în SUA, din 1965, cu concursul pe parchet, în salǎ, a pus de fapt capac la toate. În 1966 am rǎrit participǎrile la competiţii, reuşind totuşi un 1,84 m. Poate cǎ o pauzǎ totalǎ ar fi fost binevenitǎ în condiţiile în care se pusese problema unei intervenţii chirurgicale, în cabinetul unui mare specialist, dr. Langraff. Simţeam, categoric simţeam cǎ pierd teren.

În 1967 nu am reuşit decât 1,67 m, fiind întrecutǎ pentru prima datǎ dupǎ 11 ani. Strângeam din dinţi şi aş fi vrut sǎ-mi amân retragerea pentru 1968, sǎ închei cu o medalie de aur la Olimpiada mexicanǎ, dar lucrul acesta nu a fost posibil. Piciorul de bǎtaie, care m-a catapultat de atâtea ori şi atât de sus, nu mǎ mai asculta…

În 1967, dupǎ ultimul concurs, Ioli s-a cǎsǎtorit cu antrenorul şi idolul ei de o viaţǎ, Ioan Söter. Împreunǎ au un fiu, Doru.

Foto credit: By Unknown (Asahi Shinbun) [Public domain], via Wikimedia Commons


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->