/ Psihologie / Minge antistres – o soluție împotriva stresului la îndemăna oricui

Minge antistres – o soluție împotriva stresului la îndemăna oricui

minge antistres
Ana Drobot on 17/03/2016 - 3:14 pm in Psihologie

Astăzi se vorbeşte frecvent despre stress şi despre modul în care-i facem faţă sau îl prevenim. O soluţie la îndemână oricui pentru a combate stresul de zi cu zi ar fi o minge antistres.

De ce, sau cum, funcţionează? Simplul gest de a strânge ceva moale şi elastic în mână te poate ajuta să scapi de unele griji, de tensiune, şi să te facă să simţi că ai face de fapt altceva decât ceea ce faci şi te stresează.

Teoriile psihologice susţin că atunci când suntem stresaţi primim informaţia pe două canale, unul primar senzorial, ce are legătură cu receptarea simţurilor văz, auz, mirosuri şi un altul intelectual, care are a face cu faptul că prin intermediul creierului încercăm să înţelegem ce se petrece şi să punem în cuvinte.

Cercetările au arătat că, dacă primul canal e ocupat sau blocat, evenimentele nu mai sunt trăite cu aşa mare intensitate; canalul intelectual devine atunci mut. Porţiuni mari din creier sunt dedicate procesării informaţiei ce vine pe calea pipăitului şi activităţilor cu mâinile.

Tehnicile de reducere a stresului concentrate pe activiatile cu mâinile ca și atunci când folosim o minge antistres reduc intensitatea resimţită prin activităţile intelectuale.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->