/ Psihologie / Personalitatea

Personalitatea

personalitatea
Ana Drobot on 30/04/2015 - 10:22 pm in Psihologie

Observând jucǎtorii dintr-o partidǎ de fotbal eşti surprins de varietatea modurilor de comportare; deşi aflaţi în aceeaşi situaţie, unul este calm, altul agitat; unul parcurge distanţa dintre cele douǎ porţi mai repede, altul mai lent; unul construieşte faze de atac împreunǎ cu coechipierii, altul încearcǎ sǎ marcheze singur; unul faulteazǎ frecvent, altul foarte rar. Astfel, se observǎ la aceleaşi situaţii-rǎspunsuri, comportamente diferite. Acel tot ceea ce, într-un individ este sursa de elaborare a unui rǎspuns, plecând de la o situaţie a fost numit personalitate, de la cuvântul persona utilizat pentru masca pe care o purtau actorii din antichitate în timpul spectacolelor.

Cei mai mulţi psihologi considerǎ azi cǎ orice om e o personalitate, în sensul cǎ el se deosebeşte de toţi ceilalţi, prin însuşiri care-l fac unic şi irepetabil. Unicitatea personalitǎţii se explicǎ prin: potenţialul genetic care variazǎ de la un individ la altul (cu excepţia gemenilor univitelini şi poate, a clonelor) şi prin istoria personalǎ, experienţa de viaţǎ prin care a trecut fiecare.

Personalitatea nu este datǎ de la naştere ci se construieşte treptat pe baza înzestrǎrii ereditare şi a influenţelor provenite din mediu sau determinate de educaţie.

Personalitatea funcţioneazǎ ca un întreg şi posedǎ calitǎţi proprii: consistenţǎ, mobilitate, grad de integrare etc.

Consistenţa este consideratǎ cea mai importantǎ calitate a personalitǎţii şi este datǎ de stabilitate în timp a însuşirilor şi relaţiilor dintre ele. În cazul în care comportamentul se schimbǎ atât de mult încât persoana nu mai este recunoscutǎ, se afirmǎ cǎ personalitatea este lipsitǎ de consistenţǎ. Aceastǎ trǎsǎturǎ este o achiziţie care se perfecţioneazǎ pânǎ la tinereţe chiar şi adolescenţii având comportamente oscilante.

Mobilitatea se referǎ la gradul de plasticitate la posibilitatea de reorganizarea personalitǎţii în condiţiile solicitǎrilor de mediu.

Gradul de integrare a trǎsǎturilor este dat de forţa interacţiunilor dintre ele şi de existenţa unor însuşiri dominante care le subordoneazǎ pe celelalte cǎlǎuzind comportamentul.

G.W. Allport susţine cǎ însuşirile personalitǎţii posedǎ urmǎtoarea organizare:

  • trǎsǎtura cardinalǎ - (unele persoane devin celebre datoritǎ unei trǎsǎturi din viaţa lor); aceastǎ trǎsǎturǎ s-a numit şi trǎsǎturǎ eminentǎ, sentimentul dominant, tema unitarǎ sau rǎdǎcina vieţii;

  • trǎsǎturi centrale (5-10), capabile sǎ defineascǎ personalitatea;

  • trǎsǎturi secundare mai puţin evidente şi care rǎmân la periferia personalitǎţii.

Cunoaşterea personalitǎţii implicǎ determinarea trǎsǎturii cardinale şi a celor centrale, precum şi a relaţiilor dintre ele.

Dezvoltarea personalitǎţii se desfǎşoarǎ în faze aflate într-o succesiune determinatǎ numite de psihologi stadii. Criteriile în funcţie de care se stabilesc stadiile de dezvoltare sunt activitatea dominantǎ desfǎşuratǎ, sistemul de relaţii socio-culturale, structurile psihice specifice.

  • 0-1 an, perioada infantilǎ;

  • 1-3 ani, prima copilǎrie;

  • 3-6/7 ani, a doua copilǎrie;

  • 6/7-10-11 ani, a treia copilǎrie;

  • 10/11-14/15 ani, preadolescenţa. Pe plan afectiv este evidentǎ instabilitatea şi hipersensibilitatea emoţionalǎ. Preadolescentul este foarte critic cu adulţii (pǎrinţi, profesori) cǎrora le descoperǎ numeroase defecte. El se detaşeazǎ de familie, descoperind plǎcerea vieţii în grup. Grupul ajutǎ la maturizare, dar constituie uneori, şi mediu în care se încearcǎ ţigǎrile, alcoolul etc. În sfera proceselor cognitive se remarcǎ: dezvoltarea spiritului de observaţie; creşterea capacitǎţii de memorare şi a selectivitǎţii memoriei; asimilarea unor tehnici de învǎţare; perfecţionarea limbajului (în paralel cu tendinţa de utilizare a argoului). Grupul ajutǎ la maturizare, dar constituie uneori, şi mediu în care se încearcǎ ţigǎrile, alcoolul etc.

  • 14/15-18/19 ani, adolescenţa (datoritǎ prelungirii şcolaritǎţii, aceastǎ etapǎ este extinsǎ, în psihologia contemporanǎ pânǎ la 24/25 de ani, fiind numitǎ adolescenţa târzie”. Incepand cu 14 ani, procesele cognitive se perfecţioneazǎ, adolescentul fiind capabil sǎ gândeascǎ şi sǎ-şi analizeze corectitudinea propriei gândiri. Aspirǎ spre autonomie şi originalitate, este preocupat de cunoaşterea şi perfecţionarea propriei persoane. Reuşitele îl entuziasmeazǎ, dar ele sunt nesigure, înfrângerile distrugând rapid imaginea pozitivǎ despre sine. Problema crucialǎ a adolescenţei este cǎutarea şi definirea identitǎţii. În planul relaţiilor interpersonale, este preocupat de înţelegerea prieteniei, a iubirii sau a solidaritǎţii umane. Caracterul rǎmâne instabil, oscilant deşi adolescentul este preocupat de perfecţionarea sa ca şi de viitoarea carierǎ.

  • 19/20-30 ani, tinereţea;

  • 30-55/60 ani, vârsta adultǎ;

  • peste 60 de ani, bǎtrâneţea sau vârsta a treia.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->