/ Diverse / Receptarea valorilor, act liber şi conştient: Rolul audio-vizualului şi presei scrise

Receptarea valorilor, act liber şi conştient: Rolul audio-vizualului şi presei scrise

Receptarea valorilor
Ana Drobot on 08/04/2015 - 5:11 pm in Diverse, Life & Style

Îmi permit să reproduc aici un text al doamnei Irina Nicolau din Ghidul sărbătorilor româneşti, text care mi se pare extrem de la obiect pentru subiectul acesta.

Ispitele Micului Nimic

Sunt tot mai mulţi cei care îşi investesc speranţele, timpul şi banii în nimicuri. Dacă aduni toate aceste nimicuri rezultă Micul Nimic, care nu sperie pe nimeni şi, mai ales, nu doare. Influenţa lui e mai degrabă indirectă: intensitatea sentimentelor, gravitatea gesturilor şi importanţa obiectelor sunt periclitate. Viaţa devine tot mai exterioară, dar mai comodă. Într-o lume unde confortul dă măsura lucrurilor, ia naştere Omul Pelican.

Pelicanul este o specie de om situată în plan spiritual mai jos decât mine şi decât tine, cititorule. Noi, cel puţin, ne străduim: eu să scriu o carte despre sărbători şi tu s-o citeşti. Pelicanul nu are nevoie de astfel de cărţi. El ştie”! A învăţat de la radio, de la televizor, din reviste şi ziare. Pelicanul nu gândeşte, gândesc alţii pentru el. O armată de inşi mestecă zi şi noapte informaţia pe care i-o transmit pe gratis sau contra cost. El atâta are de făcut, să deschidă ciocul şi să primească alimentul cultural, semipreparat şi semimâncat. Precizez că acest borhot este unica lui hrană spirituală şi că, în funcţie de ceea ce are în guşă, putem distinge două feluri de Pelicani.

Primul fel se compune din indivizi veniţi recent de la ţară. Ei mai poartă în guşă resturi din cultura satului vechi. În cea mai mare parte a timpului le ţin ascunse. Le scot la iveală în momente importante (de pildă, de sărbători), când nu au curajul să procedeze altfel decât strămoşii lor. Tot în primul tip se încadrează Pelicanii proveniţi din mahalale, şi unii şi ceilalţi trăiesc cu un picior în universul surogatelor culturale (le numeam nimicuri) şi cu celălalt pe un petec de viaţă tradiţională. Poziţia este incomodă. Prima generaţie o acceptă. Descendenţii lichidează însă rapid şi fără regret moştenirea şi se înscriu în al doilea tip de Pelicani. Aici găseşti Pelicanul Perfect.

Pelicanului Perfect poţi să-i introduci în guşă orice. El pune o singură condiţie: să-i respecţi liniştea şi confortul. Adoptă primul chifteluţele de la McDonald’s, experimentează primul formulele excentrice de locuire, absoarbe ca un burete reclamele, melodramele şi serialele de la televizor, articolele de curiozităţi paranormale din ziare şi reviste. El, Pelicanul Perfect, este primul care asimilează ultima modă, indiferent în ce se exprimă ea, vestimentaţie, alimentaţie, vorbire sau comportament. Toate acestea îl ajută să se ţină departe de marea cultură care riscă să-i tulbure liniştea. Ceea ce, pentru el, ar fi îngrozitor.

În viaţa de zi cu zi, Pelicanul poate trece neobservat. Sunt numeroase situaţiile când se poartă ca toţi oamenii. Dar ceea ce îl defineşte şi îl trădează, în acelaşi timp, este respectul exagerat pentru loisir, gadget şi festivitate.

*

* *

Pornind de la acest text concluzia nu poate fi decât una sigură: audio-vizualul şi presa scrisă au un impact covârşitor asupra noastră a tuturor, chiar dacă vrem sau nu să recunoaştem. În funcţie de gradul de cultură al fiecăruia, informaţia care vine spre noi din această zonă va fi filtrată, selectată şi uneori anulată.

Rolul audio-vizualului trebuie să fie unul educaţional în primul rând. Din nefericire ceea ce primează la ora actuală este informaţia. Informaţia cât mai şocantă ca imagine şi mai violentă ca limbaj pentru a atrage audienţa şi implicit vânzarea ei. Puţini sunt cei care sunt preocupaţi de forma în care îşi prezintă materialul informaţional. Limba literară e complet străină multora din cei care ne vorbesc sau ne scriu prin ziare sau reviste. Titlurile, şocante de cele mai multe ori, nu au nici o legătură cu textul pe care îl preced.

Consider că soluţia este în fiecare din noi, în gradul de pregătire, în zestrea noastră de cunoştinţe; pornind de la acestea vom trece prin filtrul propriu tot ce vine spre noi şi vom păstra ce este autentic.

Tot aici cred că ar fi de discutat şi despre rolul calculatorului în formarea şi informarea noastră. Mulţi consideră calculatorul un concurent neloaial al bibliotecii, al cărţii citite. Părerea este eronată. Calculatorul nu înseamnă numai jocuri, sau comunicare prin poşta elctronică. Există CD-uri valoroase cu informaţii în toate domeniile: artă, literatură, biologie, ştiinţe, enciclopedii… În puterea noastră stă alegerea.

De fapt, ceea ce încerc eu să spun este că între informaţia care vine spre noi şi receptarea de către noi a acesteia responsabilitatea trebuie să fie egală de ambele părţi. Cel care o transmite ar trebui să fie în primul rând un om de cultură, cu o exprimare de o mare acurateţe, onest în ceea ce transmite, iar de cealaltă parte, cel care recepţionează informaţia să aibă capacitatea de a discerne între autentic şi subcultură. Legătura aceasta va exista întotdeauna. Întrebarea este: de unde ar trebui să înceapă educarea celor care dau şi primesc informaţia?


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->