/ Gourmet / Reţete cu avocado

Reţete cu avocado

retete cu avocado
Ana Drobot on 24/05/2016 - 11:15 am in Gourmet

Sandwich cu avocado (reţetă propusă de happymom pe forumulroz):

Avocado se întinde cu cuţitul peste feliile de pâine. Peste se pune pui sau bacon, depinde ce chef aveţi), ceapă verde sau roşie, felii de ouă (fierte). Merge chiar cu omletă. Şi felii de roşii.

Salată de linte cu avocado (reţetă propusă de happymom pe forumulroz):

- 1/2 cană linte;
- 2 linguri de oţet balsamic;
- 2 linguri ulei de măsline;
- 2 căţei de usturoi,pisaţi;
- rozmarin şi busuioc;
- roşii tăiate cubuleţe;
- avocado, tăiat bucăţele;
- 1 cană baby spanac (crud).

Se fierbe lintea şi se scurge de apă. Într-un bol se amestecă oţetul, usturoiul, uleiul de maslione şi rozmarinul. Se amestecă celelalte ingrediente (în afară de spanac). Se amestecă bine şi apoi se adaugă spanacul. Se poate sări peste usturoi.

Guacamole – salată de avocado (reţeta propusă de squint pe forumulroz):

- 2 avocado (când le cumpăraţi, alegeţi-le pe cele mai moi);
- 1/2 sucul de la o lămâie (deşi guşti, să îi potriveşti cantitatea – să nu fie nici prea acră);
- sare;
- o ceapă mai mică;
- roşia are rolul de a înmulţi salata – nu sunteţi obligat/e să o şi puneţi.

Se taie avocado pe jumătate, se desparte de sâmbure, se decojeşte, se taie bucăţele şi se pisează cu furculiţa până devine o pastă (cu furculiţa mai regăseşti bucăţele nepisate, cu blenderul ar ieşi mult mai bine).

Puneţi sucul de la lămâie, sare, ceapă tăiată mărunt-mărunt, şi roşia la fel. Se poate servi pe pâine sau cu tortilles mexicane.

Poftă bună!


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->