/ Diverse / Salopeta-trendy și în primăvara aceasta. Un lucru pe care trebuie să îl ai!

Salopeta-trendy și în primăvara aceasta. Un lucru pe care trebuie să îl ai!

salopete
Nelly Șargu on 19/04/2014 - 9:13 pm in Diverse

Unul dintre lucrurile pe care merită să dai bani în acest sezon este salopeta. În dependență de model, culoare și print, această ținută poate fi elegantă, glam sau chiar sport. În anul 2013, Covorul Roșu de la Hollywood a fost practic invadat de salopeta neagră, elegantă, și de cea care combina albul cu negrul. Staruri ca Miley Cyrus, Victoria Beckham, Beyonce au optat pentru culori și contopiri clasice, dar au fost prezente și petele de culoare, căci Kristen Steward și Nina Dobrev au ales să strălucească în nuanțe de bordo și auriu.

Și așa cum tendințele au obiceiul să dureze mai mult decât un singur sezon, primavara și vara 2014 salopetele încă sunt în vogă, ba mai mult, sunt un must-have al sezonului.

Alexander Wang este unul dintre designerii care au promovat în această primăvară salopetele, modele clasice și elegante, care sunt perfecte pentru o întâlnire de serviciu sau o cină la un restaurant.

Rudsak a optat pentru un stil simple rock. Acest model de salopetă este pefect pentru o ieșire cu prietenii în oraș, inspiră tinerețe și libertate.

Salopeta este o ținută, în primul rând, foarte originală. Contopirea pantalonilor cu bluza este una mai mult decât interesantă, iar ca să devii posesoarea unei salopete nu trebuie să dai neapărat o avere pe ea. În orice Mall din România poți găsi salopeta care să ți se potrivească cu mai puțin de 300 de lei, din colecțiile noi. Găsești ușor atât modele cu pantaloni scurți, de vară, cu print floral, salopete elegante din materiale volatile, cât și cele confecționate din material de blug.

Îți recomand să asortezi salopeta cu pantofi stiletto, care sunt cei mai populari în această primăvară, dar și cei mai eleganți.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->