Un subiect tabu, am putea spune, învăţământul autohton a constituit în ultimii 25 de ani o chestiune destul de complicată, indiferent din ce unghi am privi-o.
Deşi schimbările numeroase impuse de minister au stârnit controverse, confuzie şi ineficienţă, părinţii copiilor nu şi-au pierdut încă încrederea în şcolile româneşti. De partea cealaltă a baricadei, profesorii au întâmpinat şi ei numeroase dificultăţi în adaptarea la schimbări, şi aici vorbim nu numai de schimbările la nivel instituţional, dar şi de maniera de abordare a tineretului, respectiv a atitudinii şi cerinţelor părinţilor copiilor.
Copiii – elementul cheie al ecuaţiei – la rândul lor, au trecut prin multe etape care mai de care mai îndepărtate de ceea ce însemna expresia „copil model” în perioada ante-revoluţionară.
Se poate spune că în prezent, sistemul de învăţământ se axează pe furnizarea şi asimilarea unui număr foarte mare de informaţii şi pe cunoaşterea îndeaproape a tot ceea ce înseamnă tehnologie avansată, în defavoarea activităţilor practice, respectiv pe înţelegerea în esenţă a mersului lucrurilor şi a istoricului acestora.
În vreme ce alte ţări au abordat problema sistemului de educaţie cu maximă prioritate ca şi element propulsator al unei economii eficiente, în România soarta educaţiei se află încă în stadiul de schiţă. Persoanele din diverse domenii, fie cadre didactice, fie pur şi simplu părinţi, spun că se confruntă tot mai des cu tineretul, pentru că lipsa unei bune direcţionări educative nu a favorizat dezvolatarea unor punţi de comunicare reale între generaţii.
Tehnologizarea excesivă, procesul de asimilare mecanic şi greoi, precum şi participarea lacunară la activităţi care să formeze în conştiinţa şi îndemânarea copiilor deprinderi de manualitate şi creaţie, toate acestea au contribuit la sistemul actual de învăţământ, reapectiv la calitatea acestuia.
O altă problemă care a căpătat de-a lungul timpului o influenţă din ce în ce mai mare asupra generaţiilor actuale de elevi este cea a violenţei în şcoli. Aici vorbim desigur nu numai despre violenţa între elevi, dar şi de violenţă de tip profesor – elev, respectiv elev – profesor.
Printre principalele soluţii pe care adulţii, dar şi o parte dintre elevi le-ar propune pentru ameliorarea sistemului educativ enumerăm : introducerea uniformei obligatorie, departajarea absolvenţilor prin examene de admitere la liceu şi facultate mult mai dificile, stabilirea unei legislaţii şcolare care să nu mai sufere modificări de la un an la altul, departajarea cadrelor didacte competente la titularizare prin examene mult mai dure, dar şi oferirea unor medii de muncă sigure şi bine plătite.
De asemenea, părinţii militează şi pentru introducerea studiului educaţiei sexuale în şcoli şi sunt, în majoritate, împotriva scoaterii religiei din lista disciplinelor la clasă.
Aşadar, se poate spune că, în ceea ce priveşte sistemul actual de învăţământ, termenul de „schimbare” a fost ceva la care am aspirat, dar, pe de altă parte, a şi dăunat copiilor noştri.
