/ Bio & Sanatate / Substanţele minerale implicate în creşterea şi dezvoltarea organismului

Substanţele minerale implicate în creşterea şi dezvoltarea organismului

substante minerale organism
Ana Drobot on 08/04/2015 - 1:24 pm in Bio & Sanatate

Fiinţele vii sunt adevărate uzine biochimice, a căror funcţionalitate se poate realiza în mod optim numai în prezenţa unor cantităţi adecvate de substanţe minerale, obţinerea unor concentraţii minime ale acestora este obligatorie pentru realizarea unor structuri biologice şi îndeplinirea anumitor funcţii în organism. Ele stimulează marile disponibilităţi de care dispune corpul omenesc, pe linie de redresare, reechilibrare şi recăpătare a vigorii.

Multe din funcţiile vitaminelor, enzimelor şi hormonilor sunt dependente de prezenţa substanţelor minerale. Unele dintre acestea au un rol activator asupra proceselor metabolice (calciul, magneziul etc.), iar altele au un rol inhibitor (cuprul etc.). Prin modelarea activităţilor biochimice din organism, sărurile minerale intervin în adaptarea organismului la mediul înconjurător.

Prezenţa unei stări de sănătate perfecte impune acest lucru, şi multe din reacţiile de răspuns la solicitările din mediul ambiant depind de existenţa unor concentraţii minime de elemente minerale. Nu există fenomen biologic la care participarea directă sau indirectă a substanţelor minerale să lipsească, insuficienţa acestora afectează rezistenţa corpului omenesc şi poate determina dezvoltarea anumitor boli.

Pe de altă parte, depăşirea anumitor cantităţi considerate optime generează afecţiuni la fel de periculoase ca şi cele obţinute prin carenţa acestora. Spre exemplu, lipsa unor concentraţii adecvate de fier generează anemie, după cum depunerile în exces ale acestuia în anumite ţesuturi şi organe generează afecţiuni hepatice, diabet zaharat, modificări de culoare ale pielii etc.

Rolul mineralelor în componenţa fiinţelor vii este complex, fiind legat de schimburile energetice, reglarea cantităţii de apă în ţesuturi, metabolismul proteinelor, grăsimilor şi zaharurilor, a tensiunii arteriale, funcţiei de reproducere, de creştere, a echilibrului sistemului nervos, a proceselor de sinteză a hemoglobinei etc. În prezent se recunoaşte rolul biologic esenţial al următoarelor substanţe minerale: cupru, zinc, sodiu, calciu, magneziu, cobalt, molibden, fier, fluor, seleniu, iod, crom, mangan, vanadiu, nichel, siliciu, arsen şi brom. Pentru desfăşurarea necesităţilor fundamentale ale proceselor biologice celulare, substanţele minerale acţionează în mai multe modalităţi.

Ca activatori enzimatici, ele potenţează reglarea fenomenelor esenţiale legate de schimburile energetice ce intervin în constituirea structurilor celulare. Ele acţionează şi din interiorul anumitor enzime, în a căror alcătuire intră. Prin combinarea elementelor minerale cu unele componenete organice rezultă complexe intermediare cu activitate specifică la nivel celular. Spre exemplu, cobaltul intervine în formarea globulelor roşii (hematii) sub forma vitaminei B12 în a cărei compoziţie se află în concentraţie de 4%.

S-a constatat că substanţele minerale au un rol fundamental în procesul de creştere celulară şi osoasă. În acest sens acţionează calciul, zincul şi manganul. Lipsa zincului în alimentaţie se însoţeşte de tulburarea funcţiilor glandelor sexuale şi de încetinirea dezvoltării scheletului şi maselor musculare. Aportul mineralului duce la reluarea creşterii fiziologice. Manganul, prin stimularea sintezei de substanţă intercelulară osoasă, intervine, de asemenea, în dezvoltarea scheletului.

Reducerea concentraţiei sale optime prin carenţe alimentare privează organismul de obţinerea unei creşteri armonioase. Pe de altă parte, acumularea în exces duce la perturbarea funcţiilor cerebrale şi la generarea unor maladii asemănătoare bolii Parkinson. Asupra dentiţiei intervine fluorul, care încorporat în stratul de smalţ reduce posibilitatea formării cariilor. Acţiuni asemănătoare ar avea, se pare, şi molibdenul. Acesta este de fapt şi motivul pentru care în unele ţări se întrebuinţează îngrăşăminte agricole bogate în molibden.

Cercetări recente au arătat că, practic, toate funcţiile din organism sunt legate într-o măsură mai mare sau mai mică de prezenţa substanţelor minerale. Lipsa acestora alterează echilibrul interior al organismului şi generează starea de boală. În menţinerea funcţiei gustative un rol deosebit se pare că revine cuprului, zincului şi nichelului. S-a observat că principala enzimă implicată în păstrarea capacităţii de a recepţiona stimulii gustativi, numită gustina, conţine zinc. Lipsa acestuia perturbă posibilitatea de a discerne senzaţiile apărute prin contactul alimentar cu mucoasa linguală.

Pentru defăşurarea normală a funcţiilor hepatice un rol deosebit revine nichelului. Deficienţa sa scade capacitatea de metabolizare a ficatului. În felul acesta, unul dintre cele mai active organe din organism îşi limitează potenţialul fiziologic doar prin lipsa unui singur microelement. Forma circulantă a insulinei, hormon prin a cărei carenţă apare diabetul zaharat, conţine zinc. Prezenţa acestui mineral este obligatorie, întrucât aranjarea spaţială a moleculelor de insulină se face numai în jurul zincului. Este posibil ca scăderea concentraţiei sale să afecteze producţia de insulină.

Metabolismul grăsimilor este puternic legat de prezenţa cromului. Lipsa acestuia creşte concentraţia colesterolului în sânge şi favorizează instalarea sau agravarea fenomenelor de aterioscleroză. Administrarea unei cantităţi minime din acest element mineral redresează nivelul grăsimilor din sânge şi ajută parţial la rezorbţia depunerilor de pe peretele vascular. Eficacitatea este cu atât mai mare, cu cât restabilirea concentraţiei fiziologice a cromului a fost obţinută mai repede.

Efecte similare are şi cuprul. În plus, acesta are capacitatea de a degrada neuro-hormonii eliberaţi în stările de tensiune. Persistenţa prelungită a acestora în sânge alterează pereţii arteriali, favorizând constituirea leziunilor de ateroscleroză. De aceea se consideră cuprul ca un element de protecţie vasculară împotriva stresului. Echilibrul sistemului nervos este, în parte, mediat de magneziu, litiu şi calciu. Magneziul intervine în reducerea stimulilor din interiorul sau exteriorul organismului, favorizând instalarea perioadelor de somn. Deficitul acestuia creşte excitabilitatea creierului, iar persoanele respective devin agitate.

La consumatorii înveteraţi de băuturi alcoolice se constată o eliminare crescută a magneziului din organism, ceea ce explică, în parte, agesivitatea prezentă la un moment dat. Litiul se administrează în scop terapeutic la cei la care se urmăreşte prevenirea recidivelor fazelor de agitaţie şi depresie din cursul unor afecţiuni psihice. Deficienţa acestui mineral se însoţeşte de instalarea sindromului maniacodepresiv.

Se observă, astfel, importanţa pe care o au substanţele minerale în buna desfăşurare a activităţilor organismului. Modificări în exces sau în minus a concentraţiei lor se însoţesc de grave tulburărări ale echilibrului interior al corpului omenesc. Acestea apar prin variaţiile calitative survenite în aportul alimentar. Intoxicaţiile accidentale cu anumite minerale sunt deosebit de periculoase, concentraţiile atinse nefiind cu mult prea mari faţă de cele fiziologice.

Deficitul de substanţe minerale se poate interfera şi complementa în funcţie de alimentele vegetale sau animale utilizate în hrană. Astfel, insuficienţa de iod se însoţeşte de un deficit de mangan, ceea ce reduce gradul de vitalitate al organismelor.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->