Bolile cardiovasculare sunt în lumea întreagǎ prima cauzǎ a morţii. Peste 90% dintre cardiaci sunt vasculari, pulmonari sau valvulari, deci prtǎtorii unei afecţiuni cu importanţǎ socialǎ: ateroscleroza asociatǎ cu hipertensiunea arterialǎ, leziunile difuze pulmonare anoxemiante şi reumatismul poliarticular acut. Dacǎ acesta din urmǎ, date fiind posibilitǎţile actuale de tratament, se soldeazǎ azi mult mai rar cu sechele grave cardiace, iar tratarea precoce a unor boli difuze pulmonare, ca şi mǎsurile de igienǎ adecvate, oferǎ speranţa de a se limita extinderea socialǎ a cordului pulmonar cronic, bolile degenerative ale arterelor – cele mai frecvente – constituie inamicul nr. 1 al omului şi principala problemǎ de sǎnǎtate publicǎ.
Indiferent de cauzele lor, bolile de inimǎ se manifestǎ în final prin consecinţele pe care le au asupra funcţiilor miocardului, asupra energeticii contracţiei sau asupra hemodinamicii circulatorii.
Dintre leziunile cardiovasculare fac parte bolile congenitale. Elementele-cheie ce stau la baza suspiciunii de cardiopatie congenitalǎ sunt: cianoza, dispneea, anomaliile auscultatorii şi anomaliile morfologice ale cordului.
Cianoza într-o cardiopatie congenitalǎ reflectǎ amestecul sângelui venos cu cel arterial. Dispneea este manifestarea unei hipertensiuni pulmonare, consecinţǎ funcţionalǎ a bolilor cu shunt arterio-venos (defect septal atrial, defect septal ventricular, persistenţǎ a canalului arterial). Anomalia auscultatorie se depisteazǎ la un examen medical, pentru cǎ cele mai multe boli cardiace congenitale dau naştere unor vârteje intercardiace generatoare de suflu sistolic. Examenul fizic poate evidenţia mǎrirea cordului.
Cardiopatiile congenitale prezintǎ deci semne care pot permite adesea recunoaşterea lor relativ uşor.
VALVULOPATIILE
Valvulopatiile sunt de regulǎ sechele ale endocarditelor reumatice. Pe leziunile cicatriceale ale valvelor şi chiar pe valve intacte se pot grefa uneori procese bacteriene. Valvele aortice pot fi distruse datoritǎ unui sifilis vascular. Alteori, mai ales la oamenii în vârstǎ, valvulopatiile pot avea origine ateroscleroticǎ. Valvulopatiile reumatice sunt cele mai obişnuite afecţiuni cardiace la cei tineri, sub 40 de ani. Mutilǎrile valvulare au drept consecinţǎ tulburǎri hemodinamice, cu repercusiuni asupra funcţiei circulatorii.
STENOZA MITRALǍ
Stenoza mitralǎ este valvulopatia cea mai des întâlnitǎ. Semnul sǎu este urnitura diastolicǎ apicalǎ, însoţitǎ sau nu de freamǎt. În fazele de început se poate auzi numai un suflu presistolic. Uneori suflul cu caracter crescendo nu poate fi depistat decât dupǎ efort. Radiologic se constatǎ mǎrirea atriului stâng. În cursul evoluţiei leziunea se poate prezenta sub trei aspecte:
-
compensatǎ;
-
cu semne de hipertensiune pulmonarǎ;
-
în insuficienţǎ cardiacǎ congestivǎ (cord mǎrit, edeme ale membrelor inferioare).
Stenoza mitralǎ poate fi însoţitǎ de insuficienţǎ mitralǎ, de insuficienţǎ aorticǎ şi chiar de leziuni tricuspidiene. Fǎrǎ tratament, starea bolnavului se agraveazǎ progresiv. Sunt însǎ şi cazuri în care evoluţia bolii este lentǎ, în salturi, cu perioade de linişte.
Vârsta la care apare leziunea este foarte importantǎ. Un copil cu stenozǎ mitralǎ se dezvoltǎ încet şi este expus ca, în cursul infecţiilor vârstei şcolare sau în perioada de creştere rapidǎ din timpul pubertǎţii, sǎ sufere decompensǎri bruşte. Felul vieţii pe care o duce bolnavul, condiţiile materiale în care trǎieşte, eforturile fizice şi profesionale, emoţiile sunt tot atâţia factori care îngreuiazǎ eforturile inimii, pentru a menţine compensarea.
INSUFICIENŢA MITRALǍ
Se caracterizeazǎ printr-un flux anormal de sânge din ventriculul în atriul stâng în timpul sistolei. Este o tulburare dinamicǎ ce poate produce leziuni variate. Rar cauzǎ majorǎ a suferinţei bolnavilor şi de cele mai multe ori tulburare subsidiarǎ sau secundarǎ altor leziuni ale inimii, semnificaţia ei trebuie stabilitǎ de la caz la caz. Ea este sugeratǎ de prezenţa suflului holosistolic apical intens, en jet de vapeurs, iradiat în axilǎ, asociat cu semne radiologice şi ECG de HAS şi HUS. Acest suflu trimite şi la o stenozǎ atrialǎ concomitentǎ, cǎci – ca leziune inflamatorie izolatǎ – insuficienţa mitralǎ este rarǎ. Frecvenţa însǎ ca insuficienţǎ funcţionalǎ, poate fi bǎnuitǎ în prezenţa unor afecţiuni care duc la o împovǎrare a ventriculului stâng.
INSUFICIENŢA AORTICǍ
Se caracterizeazǎ printr-un reflux anormal de sânge din aortǎ în ventriculul stâng în timpul diastolei, atunci când valvele sigmoide ar trebui sǎ fie închise. Este o tulburare dinamicǎ ce poate corespunde unor alterǎri variate şi cu etiologie diversǎ a aparatului valvular (reumaticǎ cel mai des, lueticǎ în cazul unei mezaortite, consecinţǎ a unei endocardite bacteriene, funcţionalǎ prin dilatarea inelului aortic la un ateroscleros sau la un mare hipertensiv). Este diagnosticatǎ pe baza existenţei unui suflu diastolic lung, descrescendo, aspirativ, în imediata prelungire a zgomotului , la bazǎ sau mediastinal, care se aude mai bine în apnee.
STENOZA AORTICǍ
Este descoperitǎ mai greu, pe baza unui suflu rugos, intens şi cu freamǎt, la aortǎ, iradiat în vasele gâtului şi spre vârf şi însoţit de un zgomot şters. Este dovedit însǎ prin cateterismul cordului stâng. Acesta apreciazǎ totodatǎ gradul stenozei, numai cele cu micşorare de 3/4 din normal având consecinţe nefavorabile asupra circulaţiei.
BOLILE MIOCARDULUI
Bolile miocardului sunt manifestǎri nespecifice care se adaugǎ, de obicei, la semnele suferinţelor mai pregnate ca: boli ale pericardului, diferite valvulopatii, hipertensiune arterialǎ, aterosclerozǎ, hipertiroidie etc. Afectarea miocardului poate fi un epifenomen al unei septicemii sau al unei boli infecţioase ca difteria. Cronic, de cele mai multe ori este afectat în cadrul unei cardiopatii ischemice, ca urmare a unui proces vascular, ateroscleroza de obicei şi mult mai rar în urma unui proces inflamator. Miocardopatiile cronice, în care muşchiul cardiac este iniţial singurul afectat sunt foarte grave. Ele evolueazǎ de regulǎ rapid, cu cardiomegalie de dimensiuni variate, frecvente semne pseudovalvulare şi sfârşit subit.
PERICARDITELE
Pericaditele pot apǎrea ca epifenomen cu semnificaţie proastǎ în cursul uremiei, ca o complicaţie de vecinǎtate într-un proces supurat – pericardita pneumococicǎ, de exemplu – în cursul unei infecţii reumatice şi de cele mai multe ori ca o manifestare a tuberculozei. Sângele periferic nu poate pǎtrunde în inimǎ, stagneazǎ în zonele venoase, bolnavul se sufocǎ şi este anxios. Cordul este mǎrit, zgomote surde se fac auzite, ca şi tahicadiile, pulsul este mic etc. Este o situaţie gravǎ şi necesitǎ intervenţie de urgenţǎ. Clinic, boala se manifestǎ şi prin turgescenţa jugularelor, hepatomegalie rebelǎ cu ascitǎ şi edeme ale membrelor inferioare, cord mic. Presiunea venoasǎ este crescutǎ, fǎrǎ ca timpul de circulaţie sǎ se alungeascǎ în aceeaşi mǎsurǎ. Radiologic cordul este mic, cu eventuale depuneri calcaroase sau benzi de adeziune la celelalte organe mediastinale (pericardita adezivǎ sau acretio cordis).
BOLILE DEGENERATIVE ARTERIALE
Aceste boli dominǎ patologia actualǎ în ţǎrile industrializate. Ele contribuie foarte puţin la structura morbiditǎţii în ţǎrile predominant agrare.
Bolile de uzurǎ arterialǎ sunt desemnate cu numele generic de arteriosclerozǎ, care înseamnǎ inundarea arterelor.
Arterioscleroza cuprinde trei categorii diferite:
-
arterioscleroza, caracterizatǎ prin hiperplazia endoteliului, cu îngroşare şi hialinizare a intimei şi hipertrofia muscularei arteriolelor rinichilor şi altor viscere, constituie substratul anatomic al formelor înaintate de hipertensiune arterialǎ;
-
mediocaloza sau scleroza Mönckeberg este un proces degenerativ care afecteazǎ media arterelor mijlocii, interesant din punct de vedere anatomic, dar lipsit de consecinţe funcţionale şi clinice semnificative;
-
ateroscleroza, proces vascular obstructiv, se datoreazǎ constituirii plǎcilor de aterom în intima arterelor musculo-elastice de mǎrime mijlocie, cu necroze, hemoragii, fibrozǎ şi calcificǎri. Ea apare mai ales la bǎrbaţi, în jurul vârstei de 50 de ani. Evolueazǎ cu vitezǎ şi intensitate diferitǎ în raport cu factorii locali. Zonele cele mai afectate sunt circulaţia coronarianǎ, cerebralǎ, renalǎ, perifericǎ şi mezentericǎ. Consecinţa ei este insuficienţa vascularǎ acutǎ care uneori este însoţitǎ de necrozǎ focalǎ şi constituie la inimǎ infarctul miocardic.
CARDIOPATIA ISCHEMICǍ
Ansamblul tulburǎrilor cardiace, acute sau cronice, consecutive unei reduceri sau unei opriri a aportului sanguin la miocard, rezultând dintr-un proces morbid coronarian, este cuprins sub termenul de grup cardiopatie ischemicǎ sau cardiopatie coronarianǎ.
Grupul patologic al cardiopatiilor ischemice cuprinde cardiopatii ischemice cu durere (angor de efort, infarct miocardic) şi cardiopatii ischemice fǎrǎ durere (forme latente, asimptotice, tulburǎri de ritm, de contractibilitate etc.). Boala se instaleazǎ mai ales dupǎ 40 de ani. Moartea prin astfel de afecţiuni a ajuns sǎ reprezinte pânǎ la 50% din decesele între 50 şi 55 de ani.
Ischemia cardiacǎ se produce ori de câte ori se iveşte o neconcordanţǎ între nevoile de oxigen ale inimii şi posibilitǎţile circulaţiei coronariene de a le satisface. În marea majoritate a cazurilor factorul cauzal este existenţa unei leziuni obstructive coronariene. Instalarea bolii depinde de o serie de factori de risc: diabetul, hipercolesterolemia, obezitatea, fumatul, stress-ul etc.
Formele dureroase ale cardiopatiei ischemice sunt: angina pectoralǎ de efort şi infarctul miocardic.
În evoluţia miocardiopatiilor ischemice, un rol important îl joacǎ acţiunea concomitentǎ a unor alte noxe miocardice ca efortul, tulburǎrile de nutriţie, dezechilibrele electrolitice (deshidratǎri bruşte), dezechilibrele endocrine (hipertiroidia), diferitele infecţii (bronhopneumonii, infecţii urinare etc.).
ANEVRISMUL AORTIC
Este de obicei o descperire radiologicǎ şi pune probleme de diagnostic diferenţial cu alte tumori. El nu necesitǎ de obicei o intervenţie specialǎ.
ANEVRISMUL DISECANT AL AORTEI
Este un accident grav apǎrut la marii hipertensivi şi aterosclerotici, sub forma unei dureri atroce, care simuleazǎ infarctul miocardic. Poate fi bǎnuit datoritǎ unor semne de obstrucţie a mai multor trunchiuri arteriale, concomitent cu lipsa semnelor ECG şi biologice de necrozǎ miocardicǎ. Anevrismul disecant este un diagnostic post-mortem, de cele mai multe ori.
Sursa foto: publicdomainpictures.net
