Ce înseamnă să fii stewardesa

A fi stewardesa este o meserie la care sunt sigură că multe tinere visează. Aceasta are avantajele și dezavantajele ei, la fel ca orice altă meserie. Trebuie doar să fi convinsă de ceea ce îți dorești și hotărâtă în a-ți urma visul indiferent de părerile celorlalți. Așa că, dacă te numeri printre acele fete doritoare de a deveni stewardese, am să îți fac o scurtă descriere a acestei frumoase meserii.

În primul rând, dacă dorești să lucrezi în acest domeniu, cel mai important lucru este să cunoști foarte bine limba engleză, atât scris, cât și oral. În cazul în care engleza ta scârțăie nu trebuie să îți faci mari probleme, fiindcă poți merge la cursuri speciale de engleză în domeniul aviației, oferite chiar de către unele companii aeriene. De obicei acestea se țin la București, dar cred că uneori sunt și la Cluj. Cunoașterea unei a doua limbi reprezintă un avantaj, dar cea mai importantă limbă rămâne limba engleză.

O candidată la această meserie presupune o înfățișare frumoasă, un aspect plăcut, o atitudine deschisă și binevoitoare, mereu cu zâmbetul pe buze. Trebuie să ai o anumită înălțime, să fi o persoană sociabilă, comunicativă, să fi prezentabilă.

În afară de un aspect fizic plăcut și o atitudine caldă și binevoitoare trebuie să știi cum să faci față anumitor situații neprevăzute. Într-un avion poți avea parte de pasageri recalcitranți, de pasageri care se pot panica datorită zborului, de pacienți bolnavi cărora trebuie acordat primul ajutor (dacă ești acceptată ca stewardesă într-o companie vei face cursuri de prim-ajutor, nu este nevoie să le știi neapărat dinainte). În această meserie siguranța pasagerului e pe primul loc.

Ca stewardesă trebuie să ai mereu pregătit bagajul fiindcă nu se știe care și când va fi următoarea destinație. Este esențial să te prezinți exact la timp, altfel riști să nu mai zbori în ziua respectivă. De asemenea, înainte de a decola, ți se pun două întrebări din cele învățate la curs despre acest domeniu, iar dacă nu știi, nu mai ai voie să zbori în ziua respectivă. În același timp ai grijă să fi aranjată deoarece, nu uita, o stewardesă este imaginea companiei, așa că nu ai voie să te prezinți altfel.

A fi stewardesă înseamnă că ai posibilitatea de a vizita întreaga lume, de a întâlni persoane noi, de a lega prietenii, de a întâlni culturi diferite. Desigur, poate fi obositor, dar dacă e ceea ce îți place să faci, atunci fiecare zi la locul de muncă va fi o adevărată plăcere, nu un chin. Vei reuși să treci peste necazuri, cum ar fi să te îmbolnăvești, să ți se facă tare dor de casă, să simți că ești singură.

Meseria de stewardesă nu se adresează oricui, dar atât timp cât întrunești cerințele și îți dorești asta, nimic nu te poate opri. Așa că draga mea și dragele mele aspirante la meseria de stewardesă nu vă lăsați și luptați pentru ceea ce vă doriți ! Visele chiar devin realitate atunci când credem cu adevărat în ele ! Credeți în voi și veți reuși !

We will be happy to hear your thoughts

Dati un raspuns

Fashion & Trends