Atunci când ne gândim la „meseria” de mamă, şi în general la cea de părinte, ne imaginăm toate etapele frumoase pe care le parcurgem alături de cei mici – primul cuvânt, mersul de-a buşilea, mersul în picioare, prima zi de şcoală, facultatea, excursiile, absolvirea şi toate micile bucurii pe care orice părinte le doreşte pentru fericirea copiilor.
Există însă situaţii în care toate aceste vise pot fi umbrite de problemele de sănătate sau de diverse feluri ale celor mici. De ceva vreme se vehiculează şi se conturează tot mai mult ideea de copiii cu cerinţe speciale sau copii cu C.E.S.. Cunoaşterea îndeaproape a acestui aspect ne poate face să conştientizăm ca părinţi cât de norocoşi suntem pentru copii pe care îi avem, dar ne poate determina şi să solidarizăm cu cei care au această problemă.
Termenul „C.E.S.” desemnează o serie de probleme de la tulburări sau afecţiuni uşoare de învăţare la deficienţe grave sau profunde. Aceste probleme sunt caracteristice unui anumit grup de copii care au nevoie de un sprijin suplimentar, a căror integrare depinde foarte mult de nivelul de adaptare al curriculum-ului unei şcoli, respectiv de stimularea lor prin predarea, organizarea şi asigurarea de resurse umane şi materiale adecvate.
Din simtomatologia acestei probleme menţionăm următoarele caracteristici :
-Dificultăţile sau dizabilităţile de învăţare.
-Deficienţă mintală.
-Deficienţele fizice sau motorii.
-Deficienţele vizuale.
-Tulburările sau dezordinele de limbaj.
-Deficienţele auditive.
-Tulburările emoţionale, afective şi de comportament.
Pentru o bună inserţie în societate şi în educaţie a acestor copii, care oricând ar putea fi şi ai noştri, este necesar să ne facem un plan de abordare corectă a problemei, care implică alegerea unor programe educaţionale instituţionale şi de adoptat la domiciliu adecvate, în vederea uşurării accesului copiilor la o viaţă cât mai normală.
În alegerea acestor programe şi instituţii speciale trebuie să luăm în considerare implicarea unor cadre de specialitate precum asistenţii sociali, cadre didactice cu pregătire specială, psihologi, medici. Ideea de separare totală a copiilor obişnuiţi de cei cu probleme nu este o soluţie foarte bună, pentru că determină o accentuare negativă a diferenţelor şi problemelor de sănătate.
Totodată trebuie ca părinţi să promovăm concepţii sănătoase despre acceptarea şi abordarea într-o lumină favorabilă a deficienţei sau handicapului unui copil, nicidecum să condamnăm sau să ignorăm. Prin această concepţie vom contribui considerabil la o omogenizarea respectării drepturilor şi şanselor egale.
