Atunci când primul copil părăseşte climatul patern se numeşte cuibul gol. Această plecare prezintă atât consecinţe pozitive cât şi negative. Dacă familia s-a dezvoltat semnificativ în cadrul ciclului normal, copiii vor fi pe deplin pregătiţi sa plece şi să facă faţă noului lor tip de viaţă. Înlăturarea responsabilităţii paternale poate duce cel mai adesea la atingerea proprilor aspiraţii profesionale.
Delimitarea clară a unor relaţii mature cu copiii este cheia rezolvării acestei etape. Părinţii pot fi pusi la încercare prin acceptarea unor noi membrii în familie datorită casătoriei sau altor relaţii ale copiilor. Acum este momentul de a restabili priorităţile în viaţă, de a ierta pe cei care au gresit şi de a evalua convingerile proprii.
Însă daca nu s-a trecut peste etape pas cu pas dar şi cu mijloace şi atitudini corecte, copiii pot avea neplăceri în a nu-şi fi însuşit deprinderile necesare pentru a trăi bine pe cont propriu. Atfel cuplul (soţul/soţia) trebuie să facă tranziţia împreună, altfel pot deveni incompatibili unul cu altul. Dar nu trebuie sa se uite faptul că toate aceste abilităţi se pot încă recupera. Viaţa unui individ şi tranziţia spre faza următoare poate fi îmbuntăţită prin educaţie şi examinarea proprie, evident cu ajutor extern de cele mai multe ori.
Perioada în cauză se poate caracteriza, atunci când este vorba de eşec, ca una în care sănătatea şi vitalitatea unei persoane se poate diminua considerabil. Unii sunt chiar diagnosticaţi cu boli cronice. Simptomele acestor boli pot limita activităţile uzuale şi cele îndragite.
Aşadar avem de-a face cu un sindrom ce se refera la sentimentele de tristete, depresie şi multă durere sufletească trăite de mamă şi tată atunci când copiii părasesc casa în care au locuit. Tulburare psihologică în cauză se manifestă mai acut la femei decât la bărbaţi, pentru că perioada în care copiii îşi întemeiază propria familie este suprapusă cu intrarea la menopauză sau alte momente delicate specifice vârstei mijlocii.
Este totuşi de subliniat că sindromul nu este deocamdată inclus în literatura de specialitate, acesta afectează un număr important de părinţi care cred ca îşi pierd scopul lor şi trebuie să-şi caute un altul.
Ca tratament, în afară de sprijinul primit din partea unui specialist, se va folosi un tratament medicamentos de specialitate, însă dacă se poate evita este de preferat. Există bineînţeles şi alte căi prin care părinţii care suferă de sindromul cuibului părăsit pot trece această criza pe care o deţin cum este cazul ajutorului Bisericii şi membrilor ei.
