Observăm în jur tot felul de articole, unele admirative, altele adevărate bârfe despre vedete pe net şi în orice revistă în format tipărit. De ce acest interes pentru viaţa vedetelor? Mai ales că ştim de multe ori că imaginea lor e o adevărată afacere şi ţine nu neapărat de felul lor natural de a fi. Rolul lor nu se sfârşeşte în filme ci continuă şi în viaţă sau în partea de viaţă pe care le-o prezintă fanilor.
Proiecţia: ne recunoaştem în vedete
A vorbi despre celebrităţi înseamnă a vorbi, pe de o parte, despre ceea ce ne-am dori să fim şi despre ceea ce suntem. Ne plac anumite vedete pentru că ne recunoaştem anumite trăsături în ele, trăsături universale, dar şi pentru că le admirăm şi ne-am dori eventual succesul lor, stilul lor de viaţă, să fim la fel de relaxaţi în situaţii sociale ca ele şi multe altele.
Psihologii au observat că dacă ne lipseşte contactul personal şi ne simţim izolaţi cu atât mai mult ne creşte interesul pentru vedete. Adică acest interes ar indica nevoia pentru ceva ce ne lipseşte. Uneori proiectăm asupra vedetelor prin bârfe mai răutăcioase trăsături ale personalităţii noastre pe care nu le acceptăm.
Interesul pentru vedete poate fi privit ca acela pentru bârfe la o scară mai largă. Paparazzii fac tot posibilul să surprindă vedetele în tot felul de momente ale vieţii lor, unele surprinzătoare, altele amuzante, altele jenante.
Mihaela Dumitru, psihanalist şi psihiatru, prezintă fascinaţia pentru celebritate în strânsă legătură cu imaginea noastră despre sine:
„Dorinţa de a avea acces la viaţa intimă a vedetelor e strâns legată de imaginea de sine şi identitatea noastră ca oameni. Într-o societate în care valorile morale sunt din ce în ce mai ambigue, oamenii au mare nevoie de repere, de a se identifica cu alţii, pentru a putea creşte, a se putea dezvolta şi construi pe sine.“
Sigur că putem rezona cu unele poveşti de viaţă sau valori ale unor celebrităţi. Însă le şi criticăm adesea stilul de viaţă. Dar pentru vedete ce contează, atâta timp cât se vorbeşte despre ele? Cum spunea Oscar Wilde, “Un singur lucru e mai rău decât acela de a fi bârfit şi acela e să nu se vorbească deloc despre tine.” Poate şi noi simţim uneori asta în vieţile noastre.
Dorinţa de celebritate: a fi în centrul atenţiei
Dacă ne dorim noi înşine chiar celebritatea, atunci ar fi vorba de mai mult decât de a rezona cu valorile unei vedete. Dorim să fim în centrul atenţiei şi noi ca ele:
„De cealaltă parte a monedei, dorinţa de a fi vedetă cu orice preţ se înscrie într-un demers de căutare afectivă şi de recunoaştere socială. Odată cu celebritatea, vedeta trăieşte un sentiment de atotputernicie, asemenea bebeluşului iubit de mama sa, în care simte lumea la picioarele ei, iar reperele în realitatea externă tind să se piardă.“ (Mihaela Dumitru, psihanalist şi psihiatru)
Lawrence R. Samuel, în A Cultural History of Psychoanalysis in America, ne spune să ne uităm peste tot, adică pe Facebook, pe bloguri, pe Twitter, la emisiunile tv etc. şi să observăm cum există în lumea de azi nu doar o dorinţă ci o nevoie disperată de a ne face auziţi şi apreciaţi. Dorinţa de celebritate e legată de el de un fel de a fi narcisic şi spune că ar trebui să facem ce ne sfătuia Freud şi să căutăm valorile în interior.
Persona sau masca socială
Imaginea vedetelor care ne e prezentată de multe ori într-un interviu e una care să contrazică alte zvonuri şi bârfe auzite despre ele. Acest lucru ne face să ne gândim la faptul, de altfel real, că industria cinematografiei sau mass-media a creat o mască socială pentru vedete şi doar pe aceea o ştim. Un interviu ne poate da impresia că această mască a fost dată jos, prin negarea zvonurilor de mai înainte, şi credem astfel că am descoperit adevărata personalitate a vedetei respective. Fapt real sau nu… Însă interesul pentru acea vedetă este astfel păstrat.
Sindromul adorării celebrităţilor
Este o tulburare obsesiv-adictivă în care o persoană devine mult prea implicată în detaliile vieţii personale ale unei celebrităţi. Psihologii din Statele Unite Lynn McCutcheon, Rense Lange şi James Houran au creat o scară a atitudinii faţă de celebrităţi: ne poate face plăcere să le privim, să le ascultăm, să citim despre ele, să aflăm noutăţi despre ele şi e ceva normal, însă dacă ajungem până la a empatiza cu ele, a ne supra-identifica sau a ne gândi la ele în mod obsesiv atunci e prea mult.
O clasificare sună astfel: interes pentru celebrităţi de divertisment şi social, în care nivelul de admiraţie se reduce spre exemplu la o afirmaţie de genul “Îmi place să discut împreună cu prietenii ce a mai făcut vedeta preferată”; interes intens personal, asociat cu atitudini nevrotice şi psihotice, spre exemplu “Consider că vedeta preferată este sufletul meu pereche”; şi nivel pathologic de tulburare de limită, constând în afirmaţii de genul “Dacă aş avea 1000 de dolari, aş cumpără batista folosită de vedeta preferată”.
Concluzii: roluri jucate în viaţa de zi cu zi şi poveşti
Viaţa socială ne determină de fapt pe fiecare din noi să jucăm mai multe roluri în viaţa de zi cu zi, asemenea celebrităţilor. Aşa cum ele au acea masca socială, acea imagine creată în jurul lor şi care uneori este desfiinţată pentru a avea acces la adevăratul lor fel de a fi, aşa avem şi noi. Aşa avem şi noi parte de experienţe în viaţa de zi cu zi legate de relaţiile cu cei din jur despre care avem impresia că sunt într-un fel şi uneori se dovedeşte că nu sunt neapărat aşa.
Lumea vedetelor poate fi privită şi ca o lume de ficţiune, ca o lume din poveşti. Doar a fost creată într-un fel, am fost determinaţi să ne-o imaginăm într-un fel care nu e neapărat cel real. Am crescut, nu mai citim basme, însă avem în continuare nevoie de personaje ca din poveşti despre care să citim.
