Filmul Hachiko: A Dog Story se bazează pe o întâmplare reală şi din această cauză telespectatorii privesc cumva o poveste pe care ei o ştiu deja. Din câteva fraze citite pe ici-colo. Cum să faci mai interesantă această poveste trebuie să fi fost problema scenariştilor.
Povestea este despre un câine, numit Hachiko, care este luat în îngrijire de către viitorul său stăpân. Omul găseşte un căţeluş în drum spre casă. Căţelul pare să fi fost pierdut şi el şi soţia sa încearcă să găsească proprietarul sau să caute unul pentru el.
Ceea ce, probabil, nu vă imaginaţi când ştiţi deja povestea este modul în care gândeşte omul şi apoi se răzgândeşte dacă să dea sau nu căţelul cuiva. Soţia lui este împotriva animalelor, dar, în cele din urmă, câinele o înduioşează şi pe ea. Şi-a găsit o casă.
Din povestea reală ştim cu toţii că Hachiko este foarte fidel stăpânului său şi chiar şi după ce stăpânul său moare câinele va merge pentru următorii 10 ani din viaţă pentru a-l aştepta să se întoarcă acasă, în faţa unei staţii de cale ferată, la ora exactă a întoarcerii sale zilnice de la muncă.
În film, ne aşteptăm ca omul să dispară mai devreme sau mai târziu. La un moment dat soţia lui îl cheamă şi aparent îl caută în zadar în casa lor. Ne aşteptăm să fi mers ceva prost, ea pare destul de îngrijorată, însă brusc bărbatul o surprinde cu ceva romantic.
Noi ne-am fi aşteptat să dispară şi povestea cunoscută să se desfăşoare, dar… povestea merge mai departe pentru o vreme. Doar atunci când ne gândim că lucrurile s-au întors la normal vom vedea câinele ezitând să-şi însoţească stăpânul său în drumul spre muncă într-o dimineaţă. El latră de parcă ar vrea să-l avertizeze, de parcă ar avea o premoniţie.
Apoi lucrurile par să se întoarcă la normal, atunci când, după ce omul lasă singur câinele în curte şi pleacă spre muncă, Hachi ia mingea (câinele a refuzat de când era căţeluş să aducă mingea aruncată de om), şi aleargă după stăpânul său şi chiar ia mingea aruncată de acesta şi o aduce înapoi în faţa staţiei de tren. Alţi locuitori se întreabă ce este extraordinar în asta, stăpânul spunându-le tuturor ce a făcut câinele său.
Orice câine poate face asta doar, spun ceilalţi oameni. La locul de muncă, omul ţine o prelegere în faţa unei clase întregi de studenţi. El glumeşte mult, la un moment dat el pare să-şi tragă doar răsuflarea sau doar să încerce să se oprească din râs, ori să mai joace puţin teatru când se aşează lângă studenţii săi, dar apoi, când el se ridică imediat cade: a avut un atac de cord.
Se observă aici o construcţie treptată a tensiunii – lucrurile par a fi normale dar poate că ceva se întâmplă. Vom vedea câinele jucându-se după ce refuzase să-şi însoţească stăpânul (şi inclusiv să se joace cu el cu mingea ani întregi) şi noi credem că el a pregătit o surpriză pentru el… Precum a fost aceea de mai înainte pregătită de stăpânul lui pentru soţie. Este premoniţie sau surpriză? Nu mai ştim.
Spectatorii cunosc povestea însă filmul se joacă într-un fel cu aşteptările lor. Ei se aşteaptă la ceva, însă altceva se dovedeşte a se întâmpla, doar că în cele din urmă lucrul rău să se întâmple totuşi.
Filmul este o poveste impresionantă bazată pe o temă bine cunoscută: fidelitatea câinelui faţă de om. Ştim doar că acesta este numit cel mai bun prieten al omului.
