Romanul lui Julian Barnes, “Nimicul de temut”, e un exemplu de asocieri psihanalitice, şi de teme care se repetă pe tot parcursul cărţii: problema religiei şi a credinţei, teama de moarte (apare şi un citat din Freud pe această temă), problema realităţii sau iluziei amintirilor, şi se vede chiar şi când povesteşte despre familia sa, bunici, părinţi, frate cum revin aceste teme, şi când povesteşte despre scriitori la fel.
Seamănă foarte bine cu tehnica folosirii asociaţiilor. E ficţiune, dar ar putea foarte bine fi şi real. Romanul a fost apreciat de un critic drept uimitor de onest. Totul se centrează pe “nimicul de temut”, preocuparea celui care scrie despre moarte, scenarii posibile etc.
Despre fratele său spune: “Ca filozof, crede că amintirile sunt adeseori false […] Eu sunt însă ceva mai credul, ori poate prefer să mă amăgesc, prin urmare merg mai departe ca şi cum toate amintirile mele ar fi adevărate.” (p. 12-13)
Ideile psihanalitice sunt preluate de Julian Barnes şi prezentate în legătură cu viaţa personală a personajului principal. Aceste episoade se regăsesc însă în viaţa oricui.
Frica de moarte include inclusiv anxietatea de zbor cu avionul. “Când eram tânăr, zborul cu avionul mă îngrozea. Alegeam să citesc o carte care să dea bine lângă propriul meu cadavru. […] (p. 144) De această teamă scapă pe aeroportul din Atena când, având de aşteptat mult, a urmărit avioanele decolând şi aterizând. “Unele aparţineau probabil acelor linii aeriene pline de risc, cu piloţi beţivi; dar nici unul nu a căzut. Iar demonstraţia, vizuală mai mult decât static, a siguranţei zborurilor, a reuşit să mă convingă.” (p. 145)
O carte în care ideile psihanalitice se împletesc cu exemple din viaţa personală. O poveste în care ne regăsim, gândurile personajului principal rezonând adesea cu ale noastre, el punând în cuvinte ce noi nu am reuşit să facem.
