La început a fost cuvântul…

“La început a fost cuvântul. Cuvântul a umplut marea cu mesajul sǎu, copiindu-se fǎrǎ încetare la nesfârşit. Cuvântul a descoperit cum sǎ rearanjeze substanţele chimice astfel încât sǎ captureze micile vârtejuri în curentul entropiei şi sǎ le dea viaţǎ. Cuvântul a transformat suprafaţa terestrǎ a planetei dintr-un iad prǎfos într-un paradis verde. În cele din urmǎ, cuvântul a înflorit şi a devenit suficient de ingenios sǎ construiascǎ o structurǎ aparte numitǎ creierul uman care a putut descoperi şi conştientiza însuşi cuvântul.
(Matt Ridley)

A comunica/comunicare – sute, poate mii de definiţii pentru a caracteriza o acţiune, nici una dintre ele nu este unanim acceptatǎ, zeci de cǎrţi pentru a argumenta una sau alta din aceste definiţii şi totuşi, subiectul rǎmâne în continuare inepuizabil. Fǎrǎ nici o pretenţie de a impune o definiţie voi încerca un punct de vedere cu privire la comunicarea interumanǎ şi modurile sale de realizare.

Comunicarea este o componentǎ esenţialǎ a vieţii, componentǎ care trebuie sǎ fie înţeleasǎ cât mai corect pentru a-şi atinge scopurile. Comunicarea este fundamentalǎ atât pentru existenţa individualǎ, cât şi pentru stabilirea raporturilor individului cu ceilalţi, cu societatea. A comunica este esenţial atât în viaţa personalǎ, cât şi în cea profesionalǎ, în acest ultim caz raporturile ierarhice ridicǎ de cele mai multe ori bariere greu de depǎşit.

Pe aceeaşi treaptǎ ierarhicǎ comunicarea se desfǎşoarǎ mai uşor decât în raporturile pe verticalǎ, de la subaltern la şef sau invers, de la adult la copil sau adolescent. Dialogul este o formǎ de comunicare între douǎ persoane. O conversaţie între douǎ sau mai multe persoane este tot o formǎ de comunicare. Mass-media (comunicarea de masǎ) presupune prezenţa obligatorie a uneia din instituţiile comunicǎrii de masǎ: presa scrisǎ, transmisii de radio sau televiziune, producţia de carte…

Poate o primǎ formǎ de comunicare a fost retorica, arta de a compune şi a prezenta un discurs. Retorica apare în curţile de justiţie din Atena anticǎ. Primii profesori de retoricǎ la Atena au fost filosofii, care au urmǎrit dezvoltarea capacitǎţii practice de a vorbi şi acţiona în societate. Retorica a fost inclusǎ şi în programele disciplinelor artelor liberale medievale, fiind utilizatǎ în secolele ce urmeazǎ în trei domenii principale ale vieţii publice: politicǎ, religie şi drept.

În perioadele Evului Mediu, Renaşterii şi Reformei, retorica este în general asociatǎ bisericii.
Dezvoltarea parlamentelor, în secolul al XVIII-lea, determinǎ apariţia politicienilor şi a discursului politic complex, erudit.

În secolul al XIX-lea apar predicatorii care se adreseazǎ unui auditoriu eterogen, din diferite clase sociale. Discursurile lor, cu aluzii biblice şi apeluri emoţionale, influenţeazǎ stilul oratoric. Apariţia radioului obligǎ retorica sǎ devinǎ mai convenţionalǎ. Televiziunea adaugǎ cerinţe suplimentare pentru orator, care pe lângǎ o voce frumoasǎ trebuie sǎ aibǎ şi o apariţie agreabilǎ.

În afara comunicǎrii verbale, despre care am încercat sǎ schiţez câteva idei, existǎ comunicarea nonverbalǎ sau limbajul corpului. Acesta din urmǎ reprezintǎ totalitatea mişcǎrilor corporale, posturilor şi expresiilor faciale prin care o persoanǎ comunicǎ nonverbal cu alte persoane (gestul, faţa, râsul şi plânsul).

Pictura (imaginea) constituie un mijloc de comunicare eficient, o artǎ şi o tehnicǎ de reprezentare, cu mijloace specifice, a unor subiecte fie reale, fie imaginare sau de combinaţii nefigurative de forme şi culori.

Muzica este arta care comunicǎ, cu ajutorul sunetelor, sentimente, stǎri şi atitudini psihice. Reflectǎ realitatea prin imagini artistice, la fel ca toate celelalte arte.

Baletul (dansul) comunicǎ prin mişcare şi graţie, însoţite de muzicǎ, stǎri sufleteşti, sentimente etc.

Cuvântul scris, literatura, formǎ pregnantǎ de exprimare şi comunicare interumanǎ, la un moment dat şi de-a lungul timpului totodatǎ, reprezintǎ o mǎrturie a trecerii oamenilor prin istorie, a oamenilor obişnuiţi, cu percepţii diferite asupra evenimentelor trǎite.

De la primele semne sǎpate în pereţii peşterilor şi pânǎ la site-urile de internet, oamenii au simţit nevoia sǎ comunice unii cu alţii. Nimeni în prezent nu poate citi un roman celebru sau o poezie, nu poate privi o picturǎ sau o sculpturǎ, nu poate asculta un fragment muzical sau urmǎri o piesǎ de teatru sau un film, fǎrǎ a fi conştient de contextul în care acestea au fost produse. Comunicarea peste timp şi peste spaţiu a generaţiilor umane, care s-au succedat pe Terra, s-a realizat.

We will be happy to hear your thoughts

Dati un raspuns

Fashion & Trends