Vacanţele de varǎ mi le petreceam, de cele mai multe ori, la Câmpulung Moldovenesc, în dulcea Bucovinǎ. Iarna nu am fost niciodatǎ, deşi mi-ar fi placut, dar este foarte departe şi am înţeles cǎ este foarte frig. Trebuie sǎ te fi nǎscut acolo ca sǎ rezişti la temperaturi foarte joase. Vara însǎ, e ca în rai. Odatǎ ajunsǎ acolo am impresia cǎ sunt dintotdeauna pe acele locuri.
Într-una din vacanţe, când mai crescusem şi rudele au considerat cǎ le pot însoţi la muncile lor, m-au luat la polog.
Dis-de-dimineaţǎ, şi acolo dimineţile sunt foarte reci, mǎtuşa Veronica mǎ trezeşte.
– Scoalǎ, copchilǎ, cǎ-i soare de trei metri pe cer. Spalǎ-te şi mǎnâncǎ aici cu noi!
Încǎ adormitǎ, îmi dau cu apǎ rece pe faţǎ, mǎ îmbrac şi mǎ aşez la masǎ.
– Ia aci, scrob şi lapte cu mǎmǎligǎ, cǎ acuşe vin lucrǎtorii.
Nu termin bine de înghiţit cǎ pe uliţǎ se aude scârţâitul carului.
– No, haide, Veronicǎ, amu-i prânzul! zice bǎdiţa Calistrat.
– Tu, Silvie, ai gǎtit cu treaba? Ia copilele şi hai odatǎ.
– Tǎt amu, mamicǎ!
Ne urcǎm în car, peste prepeleci şi furci şi plecǎm. Ieşim în şosea şi urcǎm pe Cucoarǎ. Ceilalţi lucrǎtori erau acolo demult. Îşi ascuţeau coasele. Iarba era zvântatǎ de rouǎ şi încep sǎ coseascǎ.
– Savetǎ, te du cu Ana pi Izvorul Alb şi aduceţi apǎ! zice mǎtuşa Veronica.
Plec cu verişoara mea şi trecem printr-o pǎdure scǎldatǎ de razele dimineţii. Nu-i departe izvorul, dar noi ne oprim sǎ privim fluturii şi bondarii. La rǎdǎcinile brazilor sunt ciuperci. Mǎ aplec sǎ culeg.
– Nu lua de acolo! zice Saveta. Acelea-s neabuni, mergem la Dorna dupǎ bureţi galbeni cea sǎptǎmânǎ cu tanti Aurelia.
Cât am hoinǎrit nu ştiu, dar am luat apǎ rece din izvor şi ne-am întors pe deal. Iarba era cositǎ şi oamenii prânzeau. Soarele frigea. Dupǎ ce am mâncat, noi, copiii, am alergat pe deal şi am fǎcut coroniţe din flori, ba am mai şi mâncat frǎguţe gǎsite pe la marginea hotarului.
Fânul zvântat de soare a fost aşezat pe prepeleci la uscat. Am ajutat şi noi, copiii, la strâns.
Când s-a înserat, eram în drum spre casǎ. Pe drum ne-am întâlnit cu alte care ce se întorceau de la lucru. Oamenii, mulţumiţi, îşi dǎdeau bineţe.
Am intrat în ogradǎ, m-am spǎlat, şi nu ştiu când am adormit.
Pentru cei ce trǎiesc acolo viaţa era deosebit de durǎ. De fân depinde aviaţa animalelor şi a lor de ele, dar pentru copii totul pǎrea o joacǎ şi o bucurie.