Organismul familial se doreşte a fi un grup format prin intermediul unor legături subiective şi nobile date de principiile în baza cărora se formează – căsătorie, conlocuire, reproducere şi asigurarea sprijinului dezvoltării noilor generaţii, asigurarea subzistenţei şi a mediului favorabil dezvoltării şi împlinirii membrilor.
Concepţia ideatică despre familia perfectă poate determina elementele care lipsesc unui mediu familial sănătos.
Dezinteresului parental datorat factorilor socio-economico-culturali se află în strânsă legătură cu efectele asupra creşterii, formării şi dezvoltării copilului.
Din punct de vedere social, se poate spune că subdezvoltarea sau inexistenţa unor conexiuni afective reale şi benefice între şi pentru membri unei familii mai cu seamă în relaţia părinţi – copii determină o implicare deficitară a părinţilor în stimularea afectivă a copiilor. Aşa apar tulburări de ataşament, reacţii negative sau anti-sociale, respectiv comportamente similare sau deviante în conduita copilului – viitor adult şi părinte.
Aspectul economic are şi el un rol determinant în bunăstarea şi armonia unei familii. Problemele financiare precum sărăcia, traiul de pe o zi pe alta, pierderea locului de muncă, lipsa unei perspective profesionale sau neîmplinirea profesională, toate acestea consumă energia, răbdarea şi interesul imediat al părinţilor, atât a celor preocupaţi cu adevărat de viitorul copiilor lor, cât şi a celor dezinteresaţi.
Astfel, copiii sunt neglijaţi emoţional, social, dar mai ales fizic pentru că nu se asigură hrana necesară, vestimentaţia de bază, medical prin lipsa controalelor de rutină, a tratamentului şi vaccinărilor elementare, şi educaţional prin accesul redus sau inexistent la educaţie, lipsa unei perspective profesionale viitoare şi a mobilităţii în societate.
Problemele de bunăstare economică familială pot de asemenea determina copii să piardă aspectele frumoase şi fireşti ale propriei copilării.
Factorul cultural îşi pune amprenta în cazul familiilor defavorizate, sau care trăiesc în medii defavorizate, acestea având acces limitat sau aproape inexistent la informaţie sau cultură. Astfel tendinţa acestor familii este de a rămâne în acea sferă subculturală.
Controlul natural şi firesc al părinţilor în viaţa copiilor începe să se diminueze în momentul în care aceştia din urmă nu se mai raportează la familie ca la un model. Părinţii, primele modele ale copiilor, au un rol hotărâtor în conturarea traiectoriei celor mici. Dezinteresului părinţilor nu va face decât să îi îndrepte pe copiii să apeleze la modele exterioare familiei, nu de puţine ori negative.
Aşadar, părinţii trebuie să conştientizeze importanţa implicării lor în viaţa copiilor, să realizeze că această implicare trebuie manifestată într-o formă corectă, lipsită de interese personale (părinţii au tendinţa de a-şi determina copii să realizeze lucrurile pe care ei – înşişi nu au ajuns să le facă), competentă, conştientă şi măsurată (înlăturarea sufocării, a controlului excesiv, a supravegherii fanatice bazate pe fobia eşecurilor personale).
