Întâlnim tot felul de situaţii: unele în care prietenii s-au transformat în străini, şi altele în care străinii au făcut gesturi de prietenie la care nu te aştepţi.
Oare ce anume îl face pe un om să fie numit prieten şi ce anume îi ia acest “titlu”? Până unde se întinde încrederea şi toleranţa într-o prietenie şi unde trebuie să înceteze acestea? Are prietenia întotdeauna ca motiv un interes ascuns, poate chiar inconştient într-o primă fază?
În general, cam toate lucrurile au un interes ascuns; cei care nu sunt de acord cu asta îşi vor da seama că e aşa atunci când vor realiza, sau mai bine zis vor conştientiza asta.
Există şi ideea cum că oamenii se nasc într-un fel, şi dacă ei au fost ‘programaţi’ să meargă după interese, atunci mai mult ca sigur o să meargă pe interese. Şi apoi vin şi ceilalţi, care nu preţuiesc interesele. Ei şi-o iau, cum se spune, de cele mai multe ori “peste bot”.
După ce “ţi-o iei peste bot”, ai tendinţa să nu mai fi prietenos şi rişti să o faci şi cu cei care nu au nici o vină, doar pentru că nu mai ai încredere. Din tendinţa de a evita o nouă dezamăgire, trasezi noi limite care pot să ţină la distanţă şi persoane cu intenţii bune.
Oricine mereu şi-a dorit măcar o prietenă bună de vârsta ei, o fetiţă/ fată/ femeie cu care să poată vorbi orice, să-şi împărtăşească bucurii, necazuri, intimităţi, să se sfătuiască şi să se sprijine una pe alta: ceva de genul găştii din ‘Sex and the City’, dar se poate să nu fi avut niciodată aşa ceva.
Putem spune că o prietenă/prieten poate fi şi una şi alta, un prieten e o comoară, dar depinde de tăria noastră să nu ne lăsăm atraşi dacă se transformă în capcană.
