Alexandra Gavrilescu – numele adevǎrat al poetei – s-a nǎscut la Cotul-Vameşului, lângǎ Roman, judeţul Neamţ, într-o familie de intelectuali. Face studii liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care îşi va petrece întreaga viaţǎ.
Debuteazǎ în 1912 în Viaţa Româneascǎ, revistǎ în care îşi va tipǎri majoritatea scrierilor literare şi în centrul cǎreia se va afla în permanenţǎ, bucurându-se de preţuirea lui Garabet Ibrǎileanu, Mihail Sadoveanu şi George Topârceanu.
A scris versuri (Lumini şi umbre, 1923; Licurici, cronici fanteziste şi umoristice, 1930; Poezii, 1939; Versuri, 1957), în care aduce o sensibilitate specific femininǎ, şi prozǎ, în esenţǎ autobiograficǎ (Grǎdina cu amintiri, 1929, Prietenii mei, scriitorii…, 1960).
G. Cǎlinescu afirma cǎ nota particularǎ a poetei este o mare prospeţime de impresii în perceperea înfloririi şi dezagregǎrii materiei. Aproape totul casa copilǎriei, vremea bunicilor, e reconstituit cu mijloace olfactive.
Poeta are sentimentul delicat al Edenului minuscul (în Istoria literaturii române; p. 235). Mai valoroase rǎmân, însǎ, cǎrţile pentru copii, adevǎrate modele ale genului: Jucǎrii (1938); Baba iarna intrǎ-n sat (1954).
Întrebatǎ fiind despre literatura pentru copii, Otilia Cazimir spunea: Fǎrǎ dragoste caldǎ, profundǎ faţǎ de copil, nu se poate face literaturǎ pentru copii. Iubindu-i, poţi sǎ-i înţelegi, sǎ pǎtrunzi în universul lor. Mai dǎinuie încǎ prejudecata cǎ lucrul cel mai uşor este sǎ scrii literaturǎ pentru copii.
Eu socot însǎ cǎ acesta este lucrul cel mai greu. Adeseori nu ştii ce sǎ faci, sǎ pǎtrunzi tu, scriitor, în universul atât de bogat al copilului, sau sǎ-l introduci pe el în propriul tǎu univers de gânduri şi idei […]. Literatura pentru copii trebuie oricând sǎ încânte, sǎ atragǎ chiar şi pe adult.