Staruri feminine cu forme pline

Nu au proporțiile 90-60-90, ba chiar au fălcuțe simpatice și gropițe, cât despre corp…au ceva cărniță pe coapse și sâni de cupă C în mod natural.

Fie că așa le este comformația și nu au vrut să se strofoace prea tare cu aspectul fizic (ca in cazul Adelei care s-a remarcat printr-o voce superbă și este o femeie frumoasă care poate nu ar fi avut la fel de mult farmec dacă ar fi fost anorexică), fie odată cu trecerea anilor și a unor nașteri sau dispariții temporare din lumina reflectoarelor, au prins forme de femei în toată regula.

Christina Aguilera clar nu mai are corpul de teenageriță de pe vremea Geenie in a bottle, însă este plină de sex appeal (de văzut aparițiile din Burlesque).

Lui Mariah Carrey i-a cam trecut vremea, nu s-a mai remarcat cu nimic nou în materie de muzică recent însă pentru vârsta ei nici că se putea să fie mai sexy.

În materie de muzică rock, mereu am admirat-o pe Amy Lee de la Evanescence. Poartă mereu rochii superbe, este adepta stilului gothic în ceea ce privește vestimentația, are un machiaj dramatic ce îi scoate în evidență ochii albaștrii și, îmi place feminitatea ei prin formele unduioase. Iar când zâmbește îi apar în obraji gropițe.

Nici lumea hip hop-ului nu este lipsită de fete cu forme voluptoase. Nicki Minaj nu își face probleme că nu o prinde stilul skinny și este foarte mândră de corpul ei și de ceea ce are de arătat.

Acestea sunt doar câteva staruri feminine cu forme pline, feminine, naturale. Sunt frumoase și au un farmec aparte. Sunt totuși modele sănătoase pentru tinerele fete, nu li se văd oasele și nici nu exagerează cu infometarea.

Poate cu timpul vom înțelege mai bine că feminitatea înseamnă forme (sâni, șold, coapse etc) și vom reîncepe să avem ca idoli femei cu trupuri de Marylin Monroe, care nu avea 90-60-90 dar a înnebunit generații întregi de bărbați.

Nu îndemn la înfulecarea primei shaorma care vă iese în cale, ci doar la naturalețe și normalitate (fizionomia stas a unei femei de 20, 30, 40 de ani). Până la urmă frumusețea nu stă în aceste măsurători.

We will be happy to hear your thoughts

Dati un raspuns

Fashion & Trends