Codiţă cu aţă

Trage o şuviţă subţire de păr prin gaura unei bucăţi rotunde de carton. Leag-o cu aţă colorată în vârf, cu o lungime cel puţin dublă faţă de lungimea părului. Atenţie să ai capete egale.

-Leagă încă două fire de aţă la fel ca mai înainte. Ai grijă să obţii şase fire de aţă, adică câte două din cele trei culori de aţă alese.

-Alege din vârf o aţă. Înfăşoar-o strâns în jurul şuviţei şi a celorlalte fire de aţă de 5 ori. Apoi, ridică cealaltă aţă a firului de sus ca să nu te încurci.

-Pentru a schimba culoarea, ţine firele culorii superioare împreună cu părul şi ridică două fire de aţă din culoarea următoare. Înfăşoară-le şi pe ele până când va trebui să le schimbi din nou.

-Continuă să le înfăşori în jos, trecând de vârful părului şi schimbând culorile pe măsură ce lucrezi. Pentru a finaliza, înnoadă cele două fire ale ultimei culori pe care ai folosit-o de două ori.

-La sfârşit, răsuceşte împreună toate capetee firelor de aţă folosite şi trece codiţă printr-o mărgea. Pentru a fixa mărgeaua, înnoadă toate firele de aţă şi taie capetele la 1 cm.

Sfat: Pentru a-ţi fi mai uşor, împleteşte întâi şuviţa de păr pe care urmează să o înfăşori în aţă. Dacă o umezeşti puţin sau dacă aplici puţin gel pee a, vei reuşi să ţii firele rebele sub control.

We will be happy to hear your thoughts

Dati un raspuns

Fashion & Trends