Philips 55PUH4900/88 un televizor Ultra HD ce mi-a atras atenția

În ultima perioadă am tot căutat după televizoare Ultra HD iar Philips 55PUH4900/88 mi-a atras atenția încă din luna Decembrie prin reducerea mare de preț și prin faptul că are diagonala de 139 cm. Deci la prețul actual nici nu pot să-mi doresc mai mult.

Deși știu că există doar câteva posturi TV în format Full HD, m-ar încânta mai mult să-l folosesc ca și monitor pentru laptop mai ales că până acum nu am ratat niciun film de notorietate.

Din specificațiile tehnice am văzut că 55PUH4900/88 nu este Smart TV, dar nu cred că mă descurajează acest aspect având în vedere prețul mic, pentru că îmi este mai la îndemană să folosesc laptopul decât aș putea folosi aplicațiile sau browserul unui TV.

Mai tot timpul laptopul meu stă deschis pe birou, așa că nu văd la ce mi-ar fi musai un Smart TV, poate doar la avantajul conexiunii Wi-Fi între laptop și TV. Pe de altă parte dacă vreau să vizionez un film la calitate 4K nu cred că Wi-Fi va face față, așa că tot soluția de conectare prin HDMI este cea mai utilă în cazul meu.

M-am uitat inclusiv la sistemul audio al lui Philips 55PUH4900/88 și am sesizat că difuzoarele asigură 16W, iar asta mi se pare suficient pentru un living de dimensiune medie. Singura chestie aici este că m-am uitat și pe site-ul oficial de la Philips și nu am văzut să aibă tehnologiile DTS sau Dolby Digital pe care le-am văzut la televizoarele scumpe. Partea asta aș putea s-o rezolv rapid printr-un sistem home cinema pentru că oricât de performante ar fi difuzoarele incorporate ale unui TV, tot nu se pot compara cu un sistem 5.1

Mai mult ca sigur o să vreau montarea pe perete, la fel ca și televizorul actual pentru că suportul îmi oferă libertatea să schimb poziția TV-ului fără bătăi de cap, plus îmi place când mă uit la un film, zici că ești la cinema. Plus de asta dacă aș folosi standul lui, n-ar dura mai mult de o zi până să-l atace copilul.

Din ce am văzut Philips 55PUH4900/88 este compatibil Vesa 400 x 200, iar din câteva căutări după suporturi de perete am găsit destule care să aibă mărimea asta. La primul televizor aveam impresia că toate sunt compatibile Vesa, și a fost nevoie de mici improvizații ca să meargă cu suportul ce l-am cumpărat odată cu televizorul.

Singurul lucru la care nu am o certitudine este calitatea imaginii, dar aș putea să dau o fugă până la cel mai apropiat centru comercial, iar ulterior l-aș comanda prin eMAG pentru că oferă 30 zile perioadă în care pot să fac retur dacă mă răzgândesc. Asta pentru că unele “lipsuri” sau defecte nu le poți vedea în 5 minute la magazin, ci se văd în timp.

Voi ce ziceți, merită un televizor mai ieftin sau mai bine să fac un efort pentru un model mult mai scump?

1 Comment
  1. EU mi-am luat cu oferta de paste recent un televizor LED Saba, 48 cm, 19HDLED-ZH6, HD, foarte ieftin!

Dati un raspuns

Fashion & Trends