/ Fashion & Trends / Depresia – un must-have

Depresia – un must-have

depresia la moda
Dumitrescu Madalina on 04/06/2014 - 11:11 pm in Fashion & Trends

Deja o problemă mult prea bine cunoscută a secolului nostru, depresia va ajunge în curând o tendinţă asemănătoare modei.

De ce aleg oamenii să se lase pradă acestei afecţiuni psihice?

În primul rând, pentru că nu reuşesc să se detaşeze de factorii de stres – muncă, probleme de bani, probleme de sănătate, socializarea deficitară-, aceştia acţionând ca un fel de accesorii ale depresiei.

În cazul celor care au trecut deja prin această problemă, indiferent de cauza care a generat-o, se cunoaşte faptul că adoptarea unei concpeţii pozitiviste şi orientate către recuperare este, de cele mai multe ori, aproape imposibilă, mai ales în cazul în care nu beneficiem de sprijinul moral a unui apropiat.

Caracteristicile cele mai frecvent întâlnite ale depresiei se manifestă prin tendinţă generală pesimistă, lipsa poftei de viaţă, o gândire orientată către efemeritatea oricărui lucru din univers, scăderea drastică a puterii de concentrare, toate acestea agravându-se către concepţii de auto – mutilare şi uneori de sinucidere.

La identificarea primelor semne de acest gen, este recomandat să vorbim despre probleme pe care le avem cu cineva apropiat şi să fim permanent în preajma cuiva.

O veritabilă „boală a omului sănătos”, pentru că singura problemă a celui în cauză este doar de natură psihică, depresia se poate ameliora prin metode potrivite, sau uneori nu se poate vindeca niciodată, dar după cum există o veche zicală despre diabet că se poate purta ca pe un accesoriu, acelaşi lucru este valabil şi pentru această problemă.

Deşi nu se poate trata, poate fi purtată, ţinută sub control şi să folosită în avantajul altor persoane care suferă de aceeaşi problemă. Putem identifica de exemplu cazuri asemănătoare după simptomatologie, putem oferi sfaturi folositoare referitoare la administrarea sau prevenirea problemelor de acest fel, astfel putem ajuta.

Depresia se manifestă diferit la fiecare persoană, provenind la cauze diverse şi manifestându-le aparte de la un om la altul. Consultarea bibliografiei de specialitate, prezentarea din timp unui specialist a simtomatologiei, luarea măsurilor necesare din timp pot face însă diferenţa, pentru că depresia nu trebuie să devină un must-have.

depresii


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->