/ Diverse / Obişnuinţă şi necesitate?

Obişnuinţă şi necesitate?

necesitate
Adelina Noghe on 12/04/2014 - 6:20 pm in Diverse

Acestea să fie oare treptele mausoleului numit “iubire’? Uitaţi ce cred eu.De fapt,George Călinesu credea iniţial.Această mentalitate astăzi s-a dovedit a fi totalmente împărtăşită.

“O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei.De cele mai multe ori te obișnuiești greu la început să-ți placă femeia fără care mai târziu nu mai poți trăi. Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită, îți repeți că nu e loial s-o jignești, să înșeli atâta încredere. Pe urmă te obișnuiești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuiești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică .”

Haideţi să creem o poveste cât putem de reală şi să ne gândim dacă are dreptate nenea Câlinescu.

Ioana şi Mircea.Două păsări ale omenirii extrem de frumoase, dar extrem de singure.Se întâlnesc într-un parc. Ioana hrănea porumbeii,Mihai cânta la chitară. Amândoi frecventau parcul acela de ani buni,însă ochii lor nu se întâlniseră până astăzi. S-au îndrăgostit la prima vedere şi au plecat împreună ţinându-se de mână. Au trecut săptămânile şi s-au mutat împreună. Era un gest firesc dacă priveai iubirea lor.Şi anii au zburat,s-au căsătorit şi au avut un copil frumos. Au îmbătrânit unul lângă altul,voioşi şi plini de iubirea vie de la îceput.

Chiar şi în astfel de poveşti,este nevoie de acomodare, de obişnuinţă,de nevoie fizică.De fapt,paşii sunt aceiaşi în toate relaţiile ,fie ele pasagere sau de durată. Iniţial apare atracţia  fizică, îţi plac zâmbetul, ochii, corpul… Acea faţă lângă care alegi să te trezeşti ,trebuie să îţi devină familiară. Şi acest lucru necesită timp,răbdare. Dar de la asta, până la iubire, este un continent al sentimentelor de străbătut. Frumuseţea se împleteşte cu mentalitatea şi dau un melanj elegant de trăiri,emoţii şi plăceri.Observi cum prin faţa ochilor tăi dansează toate calităţile omului de care începi,în cele din urmă să te îndrăgosteşti.

Da ,iubirea este un proces de autosugestie. Simţi iubire din partea opusă şi se creează un automatism că trebuie să oferi şi tu acelaşi lucru. Asta este iubirea, se naşte atunci când oamenilor li se oferă dovezile de care aveau nevoie pentru a da frâu liber sentimentelor.Atunci când suntem norocoşii cărora persoana iubită le oferă atât de multe lucruri . Acele surprise,atenţii ,calităţi ne apropie, ne coompletează ,ne impulsionează să punem sufletul pe tavă. Toate lucrurile făcute împreună contribuie la înălţarea iubirii până pe cele mai înalte culmi ale inimii.

Toate acestea ,pâna într-o zi. În acea zi, ajungem să constatăm că persoana de lângă noi, şi noi,suntem una şi aceeaşi fiinţă,ne contopim si nu ne mai diferenţiem. Obişnuinţa. Apoi apare necesitatea. Necesitatea de o vedea în fiecare zi lângă noi,de o stănge în braţe.Nevoia de a petrece fiecare secundă cu ea, de a-i închina fiecare reuşită şi fiecare bucurie. Acel chip cu care nu eram acomodaţi ieri, astăzi, iubirea şi timpul, au transformat-o într-o icoană a vieţii noaste. Şi o ocrotim cu tot ce însemnăm noi, sub umbrella braţelor , o hrănim cu iubire,fidelitate şi atenţie şi îi liniştim nevoia de inovaţie cu ideile noastre.Autosugestie din nou.Dar acum o numim iubire. La mausoleul-iubire este foarte greu de ajuns,trebuie să urcăm pe treapta complicităţii,apoi obişnuinţa,acomodarea şi necesitatea ne duc mai sus, atenţia,protecţia şi sinceritatea ajung aproape de vârf şi sanctificarea omului de lângă noi este vârful,iubirea.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->