“Timpul absolut, adevărat şi matematic, în el însuşi şi în propria sa natură, curge uniform şi fără legătură cu factorii externi. ” (Isaac Newton)
Utilizarea timpului reprezintă o opţiune personală. Consecinţele acestei opţiuni sunt suportate direct şi permanent de individul respectiv.
Pentru marea majoritate dintre noi apare o discrepanţă între modul în care ar trebui folosit timpul şi modul cum este consumat în realitate. Ideal ar fi ca fiecare persoană, să-şi stabilească priorităţile, să-şi facă ordine în propria sa viaţă, pentru a deveni stăpân pe timpul său. Din păcate, de cele mai multe ori, timpul este acela care domină individul, şi nu invers.
Omul modern este în permanenţă presat de timp. Sarcinile care trebuiesc îndeplinite sunt multe, din ce în ce mai multe şi mai complexe, iar timpul nu ajunge. Fără o planificare a timpului şi fără o stabilire a priorităţilor, omul riscă să fie depăşit de problemele cotidiene, de cele ale muncii sale specifice. El riscă să nu poată stăpâni timpul. Pentru om, ca individ, modul de percepere a timpului reprezintă chiar esenţa vieţii lui.
“Este extrem de uşor a cădea în capcana activităţii, a agitaţiei vieţii, muncind din ce în ce mai mult şi urcând pe scara succesului, numai pentru a descoperi într-un târziu, că scara a fost sprijinită pe un zid greşit.” (Stephen Covey)
Oamenii sunt dominaţi în permanenţă de timp. Pentru marea majoritate timpul înseamnă timpul de pe ceas: şaizeci de secunde pe minut, şaizeci de minute pe oră, douăzeci şi patru de ore într-o zi. Fiind în competiţie cu timpul, oamenii îl privesc de cele mai multe ori ca pe un inamic care trebuie dacă nu supus, cel puţin controlat. Dar timpul iese întotdeauna învingător. Lupta aceasta este iluzorie, pentru că lumea este în continuă mişcare şi odată cu ea şi oamenii se transformă.
Acestea sunt valabile pentru cultura occidentală, unde oamenii sunt dominaţi de viaţa materială. În alte culturi timpul este perceput şi folosit altfel. În cultura orientală clasică, timpul reprezintă o şansă oferită fiinţei umane pentru evoluţie spirituală. Timpul este folosit mai mult pentru meditaţie, contemplaţie, introspecţie, modalităţi prin care omul să ajungă la o autocunoaştere. În cultura indiană timpul nu are nici început, nici sfârşit, omul devenind la rândul lui infinit şi etern.
Perceperea timpului este diferită în diverse religii. În religia creştină timpul este împărţit în ani, anii în zile (în număr de 365), în vreme ce calendarul musulman este cu 10 – 11 zile mai scurt. Anii sunt număraţi în religia creştină începând cu anul naşterii lui Isus Cristos, iar musulmanii îşi încep calendarul din 622, anul în care Mahomed a fugit din Mecca la Medina (1979 este pentru musulmani începutul secolului al XIVlea).
Chiar şi în cadrul aceleaşi civilizaţii, timpul nu este acelaşi pentru toţi oamenii. Pentru oamenii de afaceri timpul este unul. Altfel îşi planifică timpul fermierii, altfel oameii de artă, sau savanţii, sau cercetătorii.
În societăţile moderne care au la bază capitalul, timpul este considerat extrem de preţios şi de aceea trebuie folosit cu grijă. Viaţa unui om reprezintă timpul alocat lui pe Pământ, de aceea cel mai important este ca omul să-şi utilizeze acest timp cu maximum de eficienţă. “Timpul înseamnă bani” pentru aceste societăţi. Oamenii sunt preocupaţi mai mult de cum să folosească banii, care pot fi înlocuiţi, decât de cum să-şi folosească timpul, care este de neînlocuit.
“Navigatorul fără ţel precis nu are nici vânt prielnic. ” (Montaigne)
O altă faţetă a aceleiaşi probleme este risipa de timp. Cauzele acestei risipiri a timpului ţin de structura individului, de educaţia primită în familie. Există oameni care consideră ca au tot timpul din lume şi în consecinţă îl lasă să treacă pe lângă ei. Vom spune că e dreptul lor să facă ce vor cu propria viaţă. Ar fi valabilă teoria dacă ei ar trăi în o lume separată sau paralelă, dar nu este aşa. Din acest segment fac parte persoanele nepunctuale care risipesc timpul lor, dar mai grav, şi pe al altor persoane cu care intră în relaţii personale sau profesionale.
Timpul este cel mai preţios dar. Dacă este investit cu înţelepciune el va da calitate vieţii. În mod paradoxal, oamenii n-au niciodată destul timp şi aproape fiecare are tot timpul din lume. Un echilibru între aceste două situaţii aflate la extreme poate fi o soluţie pentru oricare dintre noi, dacă învăţăm să avem timpul de partea noastră.
