/ Psihologie / Jurnalul de vise

Jurnalul de vise

jurnal de vise
Ana Drobot on 24/04/2015 - 8:19 pm in Psihologie

Poate că nu toţi avem o viaţă suficient de interesantă pentru a o înregistra într-un jurnal. Însă avem perioade din viaţă când tare ne-am mai dori să scriem despre viaţa noastră. Nu este totuşi obligatoriu să ducem o viaţă exterioară bogată, nu este obligatoriu să trecem prin aventuri, nu trebuie să călătorim mult pentru a scrie.

Să-l luăm de exemplu pe Carl Gustav Jung, care şi-a scris autobiografia Amintiri, vise, reflecţii şi unde mărturiseşte că viaţa sa exterioară e săracă în evenimente, însă viaţa sa interioară mereu a fost bogată. Iată-l analizându-şi viaţa, şi luând de multe ori ca reper câte un vis care devine o adevărată revelaţie. Fiecare moment important din viaţa lui îl leagă de un vis.

De ce nu am ţine, aşadar, un jurnal în care să ne notăm trăirile interioare legate de anumite întâmplări, simplele reflecţii? Nu e nevoie să scriem în fiecare zi şi nici fiecare detaliu care pentru noi personal nu înseamnă nimic.

Să ne concentrăm pe cele care pentru noi contează. Sau, şi mai bine, am putea să avem un jurnal în care să ne notăm visele pe care le avem noaptea. Pe acelea pe care ni le amintim. Se spune că visăm în fiecare noapte, însă, dacă dormim foarte adânc sau dacă suntem preocupaţi de evenimente exterioare mai mult, ne uităm visele, nu le dăm atenţie.

Poate sunt vise care prin ciudăţenia lor ne-au rămas în minte de-a lungul anilor. Le putem aminti şi pe acestea. Şi tot notând şi apoi răsfoind jurnalul putem identifica simboluri şi teme care se repetă şi apoi să le căutăm semnificaţia.

Putem merge la teoriile psihanalitice ale lui Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung. Sunt unele vise-tip la Freud, pe care le are toată lumea, precum: a visa că suntem dezbrăcate în public (şi însemnând, dacă ne e jenă, o lipsă de încredere, o frică de a arăta altora cine suntem cu adevărat, anxietate), incendii sau inundaţii (însemnând de obicei că ne supără ceva şi în vis distrugem acel ceva), etc. etc.

Putem căuta să identificăm unele imagini arhetipale aşa cum le descrie Jung în visele noastre dacă e cazul. Sau mai putem încerca să găsim răspunsuri în ştiinţele homeopate. În homeopatie, se pot prescrie tratamente în funcţie de vise. De exemplu, dacă visezi frecvent că te prăbuşeşti, cazi în gol, te împiedici înseamnă că ai lipsă de fier.

Orice teorie simţim că ni s-ar potrivi ne poate ajuta să ne facem o idee mai profundă despre lumea noastră interioară. Cel mai important este modul în care interacţionăm cu lumea exterioară, modul în care o percepem. Acest lucru este vizibil în visele pe care le avem. Putem vedea şi modul în care ne-am schimbat pe parcursul anilor din punct de vedere psihologic sau să vedem dacă nu cumva aceleaşi imagini şi simboluri se repetă.

Dacă ne uităm pe Wikipedia vedem cum există o listă întreagă de scriitori şi alte personalităţi care au avut un astfel de jurnal de vise.


2 POST COMMENT

Dati un raspuns

2 Comments
  • 25/04/2015
    ignat adriana

    Super articolul !!!! Bravo Ana !

    ignat adriana
    Reply
    • 02/05/2015
      Ana

      Multumesc frumos!

      Reply
-->