Constantin Brâncuşi (1876-1957) este un sculptor francez de origine românǎ a cǎrui operǎ a înnoit semnificativ conceptele moderne ale formei în sculpturǎ. Marele Dicţionar Geografic ne informa, în 1900, cǎ Hobiţa era un cǎtun înzestrat cu douǎ biserici de lemn, 140 hectare de pǎdure de stejar, fâneaţǎ, vii şi o moarǎ pe apa Bistriţei.
Al şaselea din cei şapte copii ai lui Nicolae şi Maria Diaconescu-Brâncuşi, Constantin vede lumina zilei în Hobiţa Gorjului la 19 februarie 1876. Confirmând faptul cǎ ²nimeni nu e profet în ţara sa², românii l-au descoperit pe Brâncuşi dupǎ ce operele sale au intrat în patrimoniul universal. Ca un gest de restauraţie a memoriei sale, anul 2001 a fost numit ANUL BRANCUSI. Şi acum, 2016.
Rǎmas orfan la 11 ani, micuţul Constantin urmeazǎ o ascensiune uluitoare: ciobǎnel, bǎiat de prǎvǎlie, urmând şcolile din Hobiţa, Craiova şi Bucureşti, fiind bursier pânǎ la 25 de ani. La 26 de ani pleacǎ într-o cǎlǎtorie de doi ani prin Europa. Studiazǎ la Paris, unde se va şi stabili, cu marele A. Rodin.
Convins cǎ ²la umbra marilor copaci nu creşte nimic² îşi asumǎ destinul de creator. ¥n cei 53 de ani petrecuţi în Franţa, Brâncuşi capǎtǎ maturitatea artisticǎ, ce-l va impune ca unul dintre cei mai mari sculptori moderni.
Cercul sǎu de prieteni este alcǎtuit din artişi din toate domeniile, francezi sau emigranţi din toate colţurile lumii. Expune la Paris, dar şi la Bucureşti, graţie prietenului sǎu Tudor Arghezi. Munca sa, titanicǎ şi mereu în cǎutarea esenţei ultime şi a perfecţiunii s-a concretizat în aproape 720 de opere.
Cercetǎtor al simbolurilor, expresionist al formelor şi modern prin concepţie, Brâncuşi dezbracǎ realitatea de toate aparenţele forând pânǎ la nivelul ultim de existenţǎ a conceptului.
Muzeul de Artǎ Modernǎ din Paris adǎposteşte atelierul integral al artistului. Mare parte din operele sale au fost donate prin testament statului francez. Deşi nu s-a cǎsǎtorit niciodatǎ, a fost întotdeauna înconjurat de femei.
De la 26 de ani pânǎ la moarte a cântat în strana bisericii greco-orientale române din Paris (Place-Bouvois). Se stinge din viaţǎ la vârsta de 81 de ani (16 martie 1957) departe de ţarǎ şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse.
Brâncuşi a fost meseriaş, sculptor, pictor, gospodar, filozof, moralist, om de litere şi om de idei. Operele lui nu sunt unicate, ci duplicate, triplicate, multiplicate. O statuie de Brâncuşi întrupeazǎ o idee fundamentalǎ, un mit, o alegorie, o emoţie.
În sculpturile care-i marcheazǎ itinerariul artistic, Brâncuşi cautǎ, pentru fiecare temǎ în parte, sǎ ajungǎ pânǎ la rǎdǎcini. Inspiraţia îi este guvernatǎ de un fel de înţeleaptǎ filozofie terestrǎ, legatǎ organic de tot ce e peren în lume.
Tematica lui Brâncuşi revine mereu asupra câtorva nuclee imagistice: torsul, capul, animalele, cuplul, coloana, dar existǎ un impuls continuu ca aceste teme sǎ-şi asume valori generale, umane şi cosmice, sǎ se suprapunǎ, sǎ se topeascǎ una într-alta, ca în cazul Muzei adormite şi a Noului-nǎscut, care devin Începutul lumii; la fel Prometeu, sau Narcis, deveniţi Mademoiselle Pogany – o temǎ asupra cǎreia artistul va insista, între 1913-1933, în şaptesprezece variante, şi pe care o va amplifica în cele cinci versiuni ale Principesi X.
Pasǎrea în spaţiu redǎ sensul neted, sigur şi fluid al zborului ascensional. Brâncuşi visa sǎ poatǎ înǎlţa una din aceste pǎsǎri la Paris, în faţa turnului Eiffel. Mǎiastra mea, spunea el, e un proiect ce trebuie mǎrit pânǎ la a umple bolta cerului.
Visul celor mai mari simboluri s-a putut îndeplini pentru Brâncuşi prin realizarea complexului monumental de la Târgu-Jiu, îndeosebi a Coloanei infinite – simbol al satului românesc, dar şi al unirii pǎmântului cu cerul, semn de aspiraţie nelimitatǎ. Masa tǎcerii, cu cele doisprezece scaune în jurul ei, reprezintǎ reculegerea cǎtre comuniunea cu strǎmoşii. Poarta sǎrutului sau Poarta dragostei este abstractizarea Sǎrutului realizat în 1907 la Craiova.
Importanţa lui Brâncuşi este reprezentatǎ de influenţa pe care a avut-o asupra artiştilor vremii sale (Jean Arp, Archipenko, Henry Moore, Barbara Hepworth etc.), dar şi asupra artiştilor generaţiei artei minimale, precum Carl André.
Foto: De la Edward Steichen, American photographer]] – photograph taken in 1922 by Edward Steichen of Brâncuşi’s workshop in Voulangis, France; first published in the United States, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=5115148
