Una din cele mai populare diete se bazează pe alimentele acestea pentru că au un conţinut ridicat de apă, 94%, un nivel scăzut de calorii, sunt bogate în vitamine.
Transmit o senzaţie de saţietate, şi detoxifică organismul. O cantitate de 100 de grame de roşii înseamnă necesarul de vitamin A, C, B, şi E, organismul putând rezista mai bine infecţiilor, întărindu-se sistemul imunitar, şi limitându-se depunerea colesterolului pe vasele sangvine.
Prin conţinutul de salicilaţi, previn bolile cardiovasculare. Antioxidanţii ajută în menţinerea frumuseţii pielii.
Cu dieta cu roşii se pot pierde aproximativ 5-7 kg în 7 zile.
Un plan al dietei este următorul: pentru micul dejun, o salată uşoară de roşii, în care se pot introduce şi alte legume, recomandându-se evitarea brânzei sărate, care reţine apa în organism; pentru prânz, o supă de roşii sau carne de vită la grătar, fără pâine; pentru cină, salată verde, legume sau peşte la grătar.
Alte variante includ planuri pe 7 zile. O altă variantă spune că regula principală e ca la fiecare masă să mănânci o roşie sau să bei un pahar de suc de roşii. Mai există dieta cu supă de roşie şi dieta cu roşii şi castraveţi.
Una din vedetele celebre care a slăbit cu ajutorul acestei diete este Beyonce. Varianta ei conţine plan pentru 10 zile, exerciţii fizice 5 zile pe săptămână, una din mese să fie exclusiv vegană şi consumul a 1000 calorii pe zi.
Poţi alege varianta care ţi se potriveşte.
