În urmǎ cu mai multi ani, mama mi-a spus cǎ voi lua lecţii de englezǎ cu o doamnǎ. Ştiam englezǎ binişor, cǎci învǎţam de pe la vârsta de trei ani, dar ca sǎ nu uit şi pentru cǎ profesoara cu care studiasem pânǎ atunci spusese cǎ am oarecare talent, mama a vrut sǎ iau lecţii în continuare. Aşa cǎ, mi-am luat un caiet şi un pix şi, cam emoţionatǎ, am plecat la lecţie.
S-a deschis uşa şi o fiinţǎ micuţǎ şi delicatǎ mi-a zâmbit şi m-a poftit înǎuntru. De la primele cuvinte schimbate împreunǎ am îndrǎgit-o. Persoanǎ veselǎ şi optimistǎ, foarte apropiatǎ, inteligentǎ şi sensibilǎ, m-a fǎcut sǎ uit cǎ între noi este o mare diferenţǎ de vârstǎ.
O consider de atunci ca pe o prietenǎ apropiatǎ cu care puteam vorbi despre şcoalǎ şi vacanţǎ, despre înot sau patinaj, despre cǎrţile pe care le citeam, despre filmele pe care le vedeam. Îi plǎceau desenele animate, florile, zǎpada, la fel ca şi mie. Tot timpul veselǎ şi bine dispusǎ, îmi povestea despre elevii şi studenţii ei, despre examenele copiilor ei. Îmi dǎdea sǎ citesc cǎrţi şi le comentam împreunǎ.
Am învǎţat mult în timp de la ea. Nu numai cunoştinţe despre englezǎ, ci şi despre cum poţi sǎ transmiţi altei persoane din ce ştii tu, cum sǎ-l atragi sǎ înveţe.
Consideram cǎ este o persoanǎ cu mult talent şi dǎruire. Mǎ gândeam cǎ meseria de profesor este frumoasǎ şi în tot acest timp petrecut împreunǎ m-a fǎcut sǎ îmi doresc sǎ devin şi eu profesoarǎ. Imi place sǎ cred cǎ şi pe mine mǎ vor vedea elevii mei cum am vǎzut-o eu pe ea şi sǎ mǎ îndrǎgeascǎ la fel de mult.
