Povestea ei începe cam aşa…
În fiecare dimineaţă se grăbea să ajungă la timp la un liceu din Bucureşti. Alerga în paşi vioi înspre staţia de metro şi aproape mereu pierdea metroul care o ducea la destinaţie.Mereu întârzia.Se simţea stânjenită,ruşinată că deranja profesorul în timp ce îşi începuse expunerea. După ore,mereu primea înţepături de la colegi şi întrebări legate de întârzierile ei zilnice.Glume pe seama aspectului ei fizic și a hainelor pe care le purta. O durea că nimeni nu îi dădea cu adevărat importanţă. O dureau atenţia cu care erau tratate fetele din jur,şi respingerea de care avea ea parte. Cu toate acestea,era prima din grupa ei,o minte sclipitoare,de o inteligenţă remarcabilă.Se mulţumea cu asta.
După un salt în timp, se grăbea să ajungă la cursurile de la o facultate din Danemarca. Mereu ajungea cu 5-10 minute mai târziu,şi o încercau iar şi iar sentimente de ruşine. După cursuri,toţi colegii din Universitate râdeau de chipul ei nemachiat și de hainele ei ieşite din tipar.De parcă luase după ea aceiaşi oameni,cu aceleaşi mentalităţi. Îşi amintea cu tristeţe de momentele din liceu,si credea că povestea nu se va termina niciodată.Că ea nu va fi acceptată în societate,doar pentru inteligenţa,simplitatea,decenţa şi feminitatea ei.
Astăzi,se grăbeşte să ajungă la serviciu,la cel mai mare institut de cercetare din Statele Unite. Acolo,toată lumea înalţă privirea când o vede si o salută respectuos. Acolo,nimănui nu îi pasă că ea ieşea cu totul din tipar.Era şi mai mult apreciată şi iubită. Era încurajată să fie naturală şi dezinvoltă. A durat mult până să se obisnuiască ea cu aceste priviri admirative,dar a reuşit.
Nu a împiedicat-o nimic să fie EA până la capăt. Răutăţile oamenilor şi loviturile,lipsa de prieteni şi admiraţie nu au fost piedici în drumul ei spre o viaţă frumoasă şi de succes,fericită. Întârzia mereu orinde se ducea. Dar nu pentru că ar fi avut nevoie de timp ca să se aranjeze,ci pentru că voia ca totul să îi iasă pefect:teme,proiecet,speech-uri,etc. Muncea până în ultima secundă ca totul să fie frumos cosmetizat,mai puțin ea.
A făcut un pas imens la institut:a descoperit crema de faţă care acoperă şi vindecă orice imperfecţiune(rid,cearcăn,pungi sub ochi,coşuri,puncte negre etc.),fără a mai fi nevoie de orice alt machiaj aplicat deasupra.O cremă revoluţionară în lume care ar fi adus frumuseţea naturală şi simplitatea pe pragul normalitaţii.Orice femeie ar fi putut astfel să își vađă visul cuu ochii,să aibă un ten perfect,și să nu mai cheltuie salarii întregi pe produse de cosmetică.
O cremă a cărei imagine a fost ea. Astfel a apărut în reclama de promovare care a circulat în toată lumea,pe fiecare continent şi în fiecare sătuc. A apărut o fată minunată, extraordinar de feminină,care nu mai fusese cunoscută pâna atunci. O fată care a uimit toată lumea nu numai prin frumuseţea şi naturaleţea ei dar și prin ingeniozitatea de care a dat dovadă în descoperirea acestei creme. Foştii colegi de liceu și de facultate, au rămas oripilaţi când au văzut-o. Nu au putut să creadă că fata aceea așa „ieșită din tipar și neîngrijită cândva” a putut să se tansforme în așa fel si să aducă o schimbare si în omenire. Motto-ul acelei creme,vorbe spuse chiar de inventatoarea ei,a fost mai mult un mesaj pentru cei care i-au făcut viața mai grea:
„Simplitate,decență,feminitate! Pentru voi,cele care voiați şi nu puteaţi!Pentru noi,cele care avem și apreciem rezultatul,nu conținutul!”
Dragilor,trebuie să învățăm să îi apreciem pe cei din jur indiferent de aspectul exteriorului.Suntem frumoase și dimineața când ne trezim și nu suntem machiate ,sau nu avem nu știu ce accesoriu sau nu purtăm nu ştiu ce haină la modă.Trăim într-o lume ciclică. Ce este astăzi urât ,mâine poate deveni frumos. Mai mult,ce ne dezgustă astăzi, mâine ne poate face să îl iubim.Așa că,fiți voi naturale și decente,simple și feminine,sexy și modeste! Fiți voi exemplul pentru o lume fără măști ale frumuseții!Fiți voi primele care mărșăluiți pe stradă cu chipul și trupul, curate și frumoase.Purtați-vă naturalețea,zâmbetul,purtați-vă pe voi!
Totuşi,mă întreb,de ce avem nevoie de atâta frumuseţe ca să ni se ofere măcar o şansă de a ieşi din anonimat?De ce avem nevoie să facem lucruri măreţe pentru a ne face „prieteni” şi a fi apreciaţi? Nu putem aprecia omul aşa cum este?Măcar atât nu merită omenirea?
