/ Psihologie / Ce nu ştiam despre … văcuţe!

Ce nu ştiam despre … văcuţe!

vacuta
Dumitrescu Madalina on 11/06/2014 - 3:07 am in Psihologie

„Lapte”, „iarbă”, şi bineînţeles „Muuuuu!” Acestea sunt primele trei lucruri la care ne gândim atunci când spunem „văcuţe”. Animăluţe din categoria „grea”, liniştite, sensibile şi necesare la curtea oricărui om, văcuţele au rezultat, din studiile recente, a fi destul de inteligente şi de capabile de ataşament.

Pentru cei care viaţa la ţară este un must-have, aceştia cu siguranţă vă vor confirma că văcuţele pot manifesta uneori aceleaşi relaţii pe care le stabilim cu un căţel sau cu o pisică. Deşi nu pot acţiona ca paznic al curţii şi nici nu pot prinde şoricei, văcuţele se pot dovedi a fi tovarăşi de companie plăcuţi, atât pentru cei al căror stil de viaţă se leagă de mediul rural, cât şi pentru cei care vor să se retragă o perioadă de la tumultul oraşului.

Văcuţele sunt mari, pot fi de mai multe rase, au coarne şi impung, se hrănesc cu iarbă şi fân, ocazional mai poftesc şi tărâţe sau porumb, le place să alerge pe câmpii când ies pentru prima dată primăvara, şi avem ca foloase de la acestea laptele, carnea, pielea, precum şi viţeii. Acestea sunt informaţiile pe care le cunoaştem la modul general.

Dintre lucrurile mai puţin cunoscute despre aceste fiinţe drăgălaşe este faptul nu sunt înzestrate cu instinctul de a face rău. Se întâmplă într-adevăr ca uneori să dea semne de agresivitate, dar de fiecare dată o fac din motive întemeiate, iar aparenta agresivitate este de fapt o formă de a se apăra. Cu toate că sunt destul de blânde, majoritatea sunt ţinute în ferme în condiţii neadecvate, fapt ce denaturează foarte mult percepţia oamenilor asupra comportamentului lor.

Deşi timpul nu ne permite de fiecare dată să observăm diverse aspecte de detaliu ale realităţii, vă expunem mai jos câteva caracteristici fascinante despre văcuţe pe care probabil nu le ştiaţi şi pe care le puteţi desigur testa personal.

Ţopăie de fericire. Aţi observat că după ce petrec o perioadă închise (în timpul iernii sau ca urmare a unei operaţii) văcuţele zburdă pe câmp precum căprioarele. Nu fac acest lucru în mod special pentru a se dezmorţi sau pentru a scăpa o perioadă de supravegherea îngrijitorului, ci pentru că sunt fericite. Da. Văcuţele se bucură de libertate.

Entuziasmate când rezolvă probleme. Deşi nu par, văcuţele au o gândire critică şi cercetătorii au remarcat existenţa unor schimbări în bătăile inimii atunci când depăşesc cu succes o situaţie problematică sau o provocare – de exemplu să găsească ieşirea dintr-un ţarc.

Pot trăi până la 20 de ani. Văcuţele crescute industrial au o medie de viaţă de maxim 5 ani, pentru că exigenţele impuse de instrumentele de extracţie a laptelui le uzează corpurile şi le deteriorează organele vitale. În momentul în care producţia de lapte creşte, ele sunt trimise spre sacrificare. Cele care sunt crescute în gospodării, pot ajunge să depăşească 15-18 ani de ani.

Ţin minte chipuri. Relaţiile pe care le stabilescu cu cei cu care intră în contact sunt strâns legate de capacitatea lor de memorare vizuală. Această caracteristică a fost stabilită ca urmare a unor întâlniri la distanţe de câteva luni între văcuţe şi proprietari (sau persoane cu care au luat contact), văcuţele manifestând entuziasm la vederea pesoanelor, alergând spre acestea sau gudurându-se.

Mămici deosebite. Văcuţele îşi pot alăpta viţeii sau viţeluşele chiar şi până la trei ani, având o serie de legături materne foarte bine conturate. De asemenea, dacă situaţiile sunt de aşa natură, ele pot determina alţi membri ai unei cirezi să le alăpteze micuţii în cazul în care ele nu au posibilitatea.

vacuta si vitelusul

Îi plâng sau tânjesc după cei dragi. Când un viţel este luat de lângă mama sa, el va plânge, va striga şi nu va reveni al vechile comportamente sau obiceiuri multă vreme, refuzând uneori chiar să şi mănânce sau plecând în căutarea mamei. Acest lucru este valabil şi invers. Dar şi în cazul oamenilor. Dacă petrec zilnic timp cu cineva care le oferă atenţie şi afecţiune, şi se întâmplă să lipseasă, ele vor manifesta semne de stres, furie sau dezordine comportamentală. Pot de asemenea respinge înlocuitorul.

Dragoste, afecţiune şi gudureală. Le place la nebunie să fie băgate în seamă, sau să fie mângăiate pe burtică în timp ce stau pe pajişte la soare. Văcuţele care au stat în medii şi condiţii abuzive vor avea nevoie de ceva timp pentru a se acomoda şi a-şi redobândi încrederea în oameni, însă pentru că sunt fiinţe extrem de iertătoare, ele vor înţelege şi accepta cu timpul intenţiile persoanelor noi cu care fac cunoştinţă.

Atfel, se poate spune că văcuţele au un efect benefic asupra trăsăturilor sociale ale omului, la fel ca şi un căţel sau o pisică. Sper că v-am trezit interesul cu acest articol şi că veţi vedea cu alţi ochi văcuţele, poate chiar veţi face vizite mai dese pe la ţară.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->