/ Povesti de viata / Impresii din călătoriile mele la Constanţa

Impresii din călătoriile mele la Constanţa

Constanta
Ana Drobot on 22/10/2014 - 7:24 pm in Povesti de viata

Urmează însemnările mele din jurnal. Am fost în 2012 în Constanţa şi apoi de curând în 2014, de fiecare dată toamna. Vremea a fost frumoasă şi însorită. Prima dată am mers cu trenul când în călătoria spre casă au fost furate cablurile de la şină ferată şi am avut întârziere.

De aceea în 2014 am hotărât călătoria cu autobuzul. Am aflat că autogară se află aproape de Gara de Nord din Bucureşti (Str. Baldovin Pârcălabul Nr. 2). Autobuzele de la şi spre Constanţa pleacă la fiecare 45 de minute, iar călătoria durează 3 ore şi 30 de minute. Recomand Hotel Maria din Constanţa, unde am stat şi anul acesta şi în 2012, un hotel aflat în apropierea gării.

4 octombrie 2012. Constanţa – un oraş în ruine. Am văzut ieri un pic din port, din plajă, stabilopozii. Marea era plină de alge la mal. Cineva şi înota. Altcineva încerca să-şi dreseze câinele. Însă câinele avea un mare chef de joacă. M-a urmărit mirosul apei de pe plajă şi în sala de conferinţă, şi seară la hotel. Azi un drum până la intrarea în Mamaia.

Avea loc un târg al recoltei pe care l-am zărit de pe geamul autobuzului. Mult fum…. Din nou spre statuia lui Ovidiu… Sinagogă mare din Constanţa aflată în ruine. Mai mult, în curtea ei nu doar câţiva câini, ci şi rufe la uscat. Devenise casă cuiva. Că multe case abandonate apparent şi în ruine. Geamuri sparte, ziduri care par să se dărâme… Cazinoul aproape la fel… Zilele însă frumoase, însorite aproape că de vara deşi e începutul lui octombrie. Marea frumoasă, sclipind în soare.

Apoi o plimbare pe o stradă de genul celor din Oradea, Braşov, Mulhouse… Un mall, un pahar cu capac cu o cafea de la Mc, o îngheţată londoneză, câteva pisici, câţiva câini… Mult soare… Am rămas cu impresia unui oraş căzut în ruine că într-un film SF.

6 octombrie 2012
. Spre Constanţa în tren aflăm că merge uneori încet trenul fiindcă ţiganii fură sinele. De fapt nu sinele, ne lămureşte o călătoare, ci cablurile. Am recunoscut şi peisajul tipic balcanic despre care auzisem pe o profesoară vorbind la o conferinţă. Mi-a revenit în minte imaginea de pe prezentarea ei PowerPoint.

Uliţe prăfuite, înconjurate de stâlpi şi de gardurile caselor… Am ajuns doar pe bd. Ferdinand şi apoi pe bd. Mamaia. Bd. Mamaia nu era deloc elegant. Multe ruine, mulţi ţigani. Am ajuns la biblioteca Universităţii Ovidius. Apoi întoarcerea la hotel a fost cu autobuzul. În zona gării, la fel, figure ciudate, ţigani…

8 octombrie 2014. O călătorie de dimineaţă cu autobuzul spre Constanţa. Văd cum zona de pe lângă Dâmboviţa e frumoasă, cu pescarii de pe mal, unii umblând cu rucsacul în spate în căutarea unui loc, alţii stand relaxaţi cu undiţa în apă şi cu o bicicletă culcată lângă ei. Vreme mohorâtă de toamna şi totuşi… câte un copac cu frunze bogate galben-aurii înveseleşte totul.

În curând iese şi soarele în timp ce ieşim la şosea. Învăţând despre haiku în această perioada şi încercând să şi scriu parcă am fost mai atentă la natură şi am găsit-o mai interesantă că de obicei. Reţin cu plăcere imaginea unui câmp de răpită văzut din drumul pe şosea.


0 POST COMMENT

Dati un raspuns

-->