Îmi imaginez Paradisul ca pe un fel de bibliotecă. Jorge Luis Borges. Așa îmi închipui și eu.
Librărie. Și căldură, și fericire. Rafturi pline de cărți unele mai interesante decât altele. ”Jurnal de lectură”. Cine a avut ideea de a strânge tot ce a citit într-un volum ? Alberto Manguel. N-am mai auzit de el. Editura Baroque. 218 pagini se citesc repede, nu credeți ?
Buuun… Dacă e seară, e lectură sau mai bine zis Jurnal de lectură. Ca de obicei, mă uit la ultimele pagini. Nu pot să aștept așa de mult până voi afla sfârșitul. 12 luni, 12 cărți. Iunie. Invenția doctorului Morel de Bioy Casares; Iulie. Insula doctorului Moreau de H.G.Wells ; August. Kim de Rudyard Kipling ; Septembrie. Memorii de dincolo de mormânt de François-Renè de Chateaubriand ; Octombrie. Semnul celor patru de Arthur Conan Doyle ; Noiembrie. Afinități elective de J.W.Goethe ; Decembrie. Vântul prin sălcii de Kenneth Grahme ; Ianuarie. Don Quijote de Miguel de Cervantes ; Februarie. Deșertul tătarilor de Dino Buzzati ; Martie. Cartea pernei de Sei Shonagon ; Aprilie. Ieșirea la suprafață de Margaret Atwood ;Mai. Memoriile postume ale lui Bràs Cubas de Maria Machado de Assis.
La 64 de ani, oamenilor nu le mai arde să citească volume nou apărute, și mi se pare normal (sau nu ?!). Presupun că nu sunt singura care ar vrea să strângă într-o carte mai subțire sau mai groasă impresiile de lectură și numele personajelor de care mă îndrăgostesc. Nu știu alții cum sunt, dar mie mi-e greu să nu sfârșesc prin a-i iubi pe cei aflați de partea binelui din orice carte citesc. M-am întrebat de multe ori : de ce scriu unii ? De ce țin să își împărtășească sentimentele, amintirile, nebunia lor cu ceilalți ? Am folosit un cuvânt greu, nebunie. Și nu fără rost. Chiar în cartea despre care vorbim, apare o listă a oamenilor de știință nebuni. Dr. Moreau, dr. Frankenstein, Căpitanul Nemo sunt doar câțiva. Și personaje feminine nebune : mama vitregă a Albei ca Zăpada, zâna Cenușăresei.
Călătoria la Paris a personajului-narator și regăsirea Gării de Nord din capitala Franței amintesc de observația lui Chersterton : ” Londra este o ghicitoare. Parisul este o explicație.” Acestei întâmplări îi urmează o povestire din Experiment autobiografic de H. G. Wells. După citirea unui articol, Wells are un vis groaznic în care Dumnezeu învârtește roata de tortură pe care stă întins un om. Iar aici, se vede influența lui Borges asupra autorului Jurnalului de lectură. ”Dacă Dumnezeu este un cuvânt care înseamnă o ființă în afara timpului, nu sunt sigur că aș crede în El. Dar dacă este ceva din noi, care stă de partea justiției, atunci da, cred că, în ciuda tuturor crimelor, există un scop moral în lume.”
La prima vedere, volumul pare un elogiu la adresa tuturor cărților. De exemplu, Kim, carte care îl încântă pe narator de câte ori o citește și ale cărei pagini sunt descrise ca fiind de culoarea untului, lucru care ne duce cu gândul la alinarea pe care o aduce cititorului sau Insula doctorului Moreau despre care se spune că, înaintând în vârstă, scriitorul a găsit-o greoaie, pentru că a privit-o cu alți ochi. Cartea, în schimb, ”nu și-a pierdut nimic din minunata ei oroare”. Oare așa se va întâmpla și cu mine când voi reciti cărțile copilăriei mele ? În ciuda celor care nu i-au plăcut, Alberto Magnuel arată în Jurnal de lectură cât de important este să citești, fiindcă el practică lectura oricând găsește destul timp pentru pasiunea lui și oriunde, în tren, în avion.
Ca o concluzie personală, în curând, îmi voi face un jurnal de lectură. Asta fiindcă am început să uit…