Subtitlul cărţii ne anunţă subiectul la care să ne aşteptăm să-l găsim discutat, sau cel puţin câteva repere, citind cartea: Experienţa religioasă, neuroştiinţa şi transcendentul.
Ce este experienţa religioasă? Răspunsul ar fi o revelaţie personală, independent de religie ca instituţie. Experienţa aceasta este spiritualitate sau e “doar o reflexie a evenimentelor fizice din creier” (p. 8)
Separarea între religia ca instituţie şi religia ca spiritualitate şi mistică se face încă din primul capitol. Se face o trecere în revistă a istoriei religiei şi aflăm că “Oamenii au avut dintotdeauna un sentiment al numinosului, al misterului, şi o tendinţă de a experimenta naturalul în termeni de supra-natural” (p. 16).
Despre rolul religiilor aflăm următoarele: că “au fost instrumente de coeziune socială” dar şi “ale controlului social exersat de clasa dominantă” (p. 24). Apoi asistăm la discuţii despre credinţele orientale: hinduism, budism, daoism, confucianism. Despre ele aflăm că “au fost în general mai paşnice, dar nu în totalitate” (p. 26).
Odată cu al doilea capitol, trecem la discuţii despre spiritualitate şi mistică. Nu lipsesc metiunile despre Tipurile experienţei religioase de William James. Bineînţeles că se încearcă o clarificare a conceptelor de credinţă şi de mistică. Există şi un subtitlu Mistica unitivă, legat de devenirea noastră ca indivizi una cu absolutul, în concepţia lui William James.
Experienţa religioasă, identitatea minte-creier sunt mai poi printre ideile puse în discuţie pe măsură ce trecem prin paginile acestei cărţi.
Cartea încearcă să ne facă deschişi la punerea de întrebări despre experienţa spirituală, întrebări pe care omul şi le-a pus de fapt mereu pe parcursul istoriei. Şi care continuă şi azi.
