Where is the Love?

Să iubesc, sau să nu iubesc? Să mă risc sau să nu mă risc? Să încerc sau să nu încerc? Să am încredere, sau mai bine nu? Acestea sunt doar câteva întrebări din cele peste o mie pe care ni le punem zi de zi.

Am aruncat o privire în jurul meu şi am observat foarte multe persoane “singure”. Este ceva în neregulă sau este la modă sa fii single? Eu aş merge pe partea cu moda şi as face din asta un trend. Este bine sa fii singură, ai mai mult timp de tine, şi, în plus, ai de unde alege. Partea mai puţin frumoasă apare atunci când te plictiseşti de atâta singurătate sau de atâtea relaţii eşuate.

Cunosc foarte multe femei care mai mult suferă din cauza multitudinilor de relaţii eşuate, decât de singurătate. Ca să fac o paranteză şi ca să vă fac să vă simţiţi mai bine, şi eu fac parte din această categorie. Doar că, făcând un sondaj prin stânga şi în dreapta şi analizându-mi fostele relaţii, am învăţat ceva şi am ajuns la anumite concluzii.

Iubirea chiar există şi este printre noi. De cele mai multe ori nu reuşim să fim împlinite pe această cale deoarece ne luptam foarte mult cu teama. Ne este teama să riscăm, ne este teamă să iubim, ne este teamă să avem încredere, etc. Cea mai mare teamă este cea de necunoscut, de nou. În cazul acesta, tot noi avem de pierdut. Dacă iubirea vine către noi, de ce fugim de ea?

Este foarte important să te cunoşti şi să te iubeşti mai întâi pe tine, ca să îţi dai seama ce doreşti de la actualul sau viitorul tău partener de viaţă.

Te-aş ruga să te opreşti acum din citit, să iei o foaie si un pix si să scrii motivele pentru care nu au ţinut relatiile din trecutul tau. Să nu te mire dacă o sa descoperi că mai mult de jumătate s-au terminat din acelaşi motiv. Crezi oare ca doar e vorba de o coincidenţă sau ai ghinion? Crezi că alegi bărbaţii nepotriviţi? Nu, nu şi nu!

Totul se întâmplă cu un scop şi nimic nu este întâmplător. Din fiecare relaţie înveţi câte ceva. Dacă nu vrei sa înveti şi să pui toata vina asupra celuilalt, următoarea relaţie se va termina din acelasi motiv ca si cea din urmă şi tot aşa. Cele mai multe dintre noi au foarte multe relaţii cu persoane diferite ce-i drept, dar care s-au terminat din acelaşi motiv: m-a înşelat, m-a mintit, etc. Este ca şi cum ai mânca aceeaşi ciocolata de cinci ori, dar de fiecare dată are un alt ambalaj.

Nu poţi să îl gaseşti pe el, dacă nu te găseşti mai întai pe tine. Anumite persoane nu apar întâmplător în viaţa noastră. Nu există aşa ceva. Apar pur şi simplu ca să ne înveţe ceva. Iubeşte! Nu ai nimic de pierdut!

We will be happy to hear your thoughts

Dati un raspuns

Fashion & Trends